Toata lumea stie ca exista o legatura speciala intre nepoti si bunici, iar vacanta de vara reprezinta cel mai bun prilej pentru fructificarea acesteia. Asadar, nu-i lua copilului tau bucuria unora dintre cele mai frumoase amintiri.
Vacanta de vara este asteptata de toti copiii, bineinteles, in timp ce pentru multi parinti, vacanta de vara reprezinta inceputul unei perioade destul de problematice. Copilul se bucura nespus ca a scapat de “serviciu” si implicit de trezitul de dimineata si de programul riguros pe care trebuia sa il respecte fara exceptie, iar parintii incep sa-si faca tot felul de griji, legate de locul si modul in care micutul lor isi va petrece vacanta…
In timpul anului scolar lucrurile erau foarte clare. Copilul mergea la gradinita sau la scoala, iar apoi era luat de parinti acasa. Acum, pe perioada verii, lucrurile stau un pic altfel, mai ales daca la gradinita are si vacanta de vara sau multe zile libere, ca sa nu spunem de vacanta de vara de la scoala.
Sunt afterschool-uri, bone, dar o solutie minunata o pot reprezenta bunicii. Sunt persoanele pe care le cunosti cel mai bine si in care ai cea mai mare incredere. Daca locuiesti in oras, iar bunicii sunt de undeva de la tara, va fi cu atat mai bine pentru micutul tau, caci va scapa de aglomeratie si zgomot, si va respira aer proaspat si curat.
Increderea e importanta!
Vacantele la bunci pot demara chiar de la varste foarte mici, insa este foarte important ca micutul sa fie pregatit dinainte pentru aceasta experienta, mai ales daca este prima de acest fel. De aceea, este indicat ca, inainte cu cateva saptamani sa-ti anunti copilul cu privire la locul unde va petrece o parte din vacanta.
Copilul tau va fi foarte incantat sa petreaca cateva zile minunate in compania bunicilor lui. Caci cine altii decat bunicii il alinta mai tare si ii indeplinesc cele mai nastrusnice dorinte? Daca se intampla pentru prima data ca micutul sa petreaca mai multe zile in absenta parintilor, psihologii recomanda ca acestia sa il insoteasca pentru cel putin o zi, caci este foarte important. Astfel, cele trei generatii vor avea posibilitatea sa petreaca impreuna momente agreabile, timp in care copilul se va acomoda treptat si isi va gasi niste repere. In acest fel, despartirea de parinti va fi mult mai usoara.
O alta idee este aceea de a face, impreuna cu cel mic, “arborele genealogic”. Sigur vei gasi prin cutia cu amintiri a bunicii fotografii cu membrii familiei voastre. Prezinta-i pe rind, caracterizandu-i cate putin pe fiecare in parte (atat cat stii si tu): despre calitatile lor, despre particularitatile lor fizice, despre preferintele lor etc. Aceasta activitate ii va permite celui mic sa-si traseze propria istorie si sa inteleaga (atat cat poate) care este locul pe care il ocupa in cadrul acestei familii.
Pregatirea pentru marea experienta
Inainte de toate este foarte important sa-i explici copilului de ce ai ales sa-l trimiti in vacanta la bunici. Sub nicio forma nu trebuie sa ramana cu impresia ca vreti sa va debarasati de el. Trebuie sa inteleaga ca voi mergeti la serviciu zi de zi si ca nu aveti chiar atat de multa vacanta ca el.
Pasul urmator il reprezinta pregatirea valizei, lucru pe care il puteti face impreuna. Alaturi de hainutele necesare, nu uita sa adaugi cateva dintre jucariile preferate (nu-l uita pe ursuletul sau jucaria cu care doarme noaptea), carti si jocuri educative, dar si “trusa de prim ajutor” (termometru, pansament, spray-ul pentru tantari, medicamente uzuale, numarul de telefon al medicului pediatru, etc.).
Indicatii pretioase
Odata ajunsi la bunici, trebuie sa te asiguri ca acestia respecta intocmai indicatiile tale legate de programul zilnic al copilului (bineinteles mult mai lejer decat in timpul gradinitei/scolii): orele de culcare si micile ritualuri care le insotesc (baita, povestea, veioza aprinsa, usa intredeschisa, etc.), obiceiurile alimentare trebuie pastrate intocmai (sa nu se sara peste niciuna dintre mesele principale, sa nu se faca exces de dulciuri, sa nu lipseasca fructele si legumele din alimentatie etc.), programul la televizor (preferabil ar fi sa nu existe tableta in aceasta perioada). Cu totii stim ca bunicii sunt foarte permisivi, de aceea este bine sa primesti o promisiune solemna din partea acestora, ca, pentru binele nepoatei sau nepotului, vor respecta indicatiile tale.