Cand se pune problema amenajarii camerei bebelusului, lucrurile sunt cu mult diferite fata de ceea ce se petrece in orice spatiu destinat adultilor. Actiunea in sine poate aparea uneori atat de complicata incat iti vine sa te dai batuta si sa resemenzi sa umpli incaperea destinata copilului cu ce-ti vine la indemana.
Roz sau albastru, pereti colorati sau albi, patut de plastic sau de lemn, leagan sau cosulet, masa sau birou, dulap sau rafturi, perdele lungi sau scurte, stelute sau ingerasi pe pereti, covor, sau mocheta… Intrebarile par firesti la prima vedere, dar spre deosebire de momentul in care ti-ai decorat casa, cand in final, oricat de ezitanta ai fost, ai reusit sa iei o decizie, in cazul camerei bebelusului, situatia este mult mai complexa.
Parca niciuna dintre variante nu se potriveste. Ca sa nu mai vorbim ca in cazul in care ai decis sa ignori superstitiile si vrei sa pui lucrurile la punct inainte de venirea pe lume a bebelusului, exista intotdeauna o cat de mica indoiala in privinta sanselor ca sexul anuntat de ecograf sa nu se schimbe dupa nastere. Asadar ai de dat un adevarat examen.
Organizeaza-te cat mai bine!
Trebuie sa te incadrezi in bani, sa faci ceva deosebit, sa fie practic, sigur, dar si cat mai primitor, de ce nu…rafinat. Ai atat de multe lucruri de indeplinit incat ai senzatia ca vei esua. Nu te da insa batuta pentru ca lucrurile sunt mai simple decat par la prima vedere. In final, gandeste-te ca de fapt, camera bebelusului se va schimba oricum pe masura ce copilul tau creste si incepe sa emita propriile pretentii.
Si fii sigura ca lucrurile acestea se vor intampla mult mai repede decat crezi tu in acest moment. Dar, hai mai bine la treaba! In primul rand, trebuie sa evaluezi foarte bine spatiul pe care il ai la dispozitie pentru ca astfel vei stii cat de multe lucruri iti permiti sa amplasezi in camera copilului tau. Nu uita ca ai nevoie de spatiu de miscare, iar mai tarziu, cat timp copilul are sansa de a avea o camera a sa, aceasta va deveni propriul sau univers si, evident, ca va avea nevoie de cat mai mult loc de miscare pentru ca isi va petrece in acest loc al casei cea mai mare parte a timpului.
Apoi, nu uita de jucarii, inca din prima zi, daca nu chiar cu mult inainte de nastere, vor incepe sa se aglomereze. Adaugand la acestea mormanul de hainute, scutece, biberoane, lenjerii si tot felul de alte minunatii ce vor face parte din viata micutului, depozitarea, va deveni, cu siguranta o prioritate.
Atentie la buget!
Urmeaza apoi, partea cea mai complicata. Banii. Trebuie sa stii foarte bine ce buget aloci acestei actiuni pentru ca in functie de aceasta vei stii ce sa cauti si unde. In prezent exista o mare diversitate de produse, la preturi dintre cele mai variate. Asa ca bani sa ai, ca vei avea pe ce sa ii cheltui.Incearca sa incluzi in planul tau cat mai multe rafturi, dulapioare, cosuri decorative si cutii de diverse marimi. Siguranta copilului este apoi o componenta foarte importanta a modului de organizare a camerei. La acest capitol este inclusa si partea de iluminare si amplasare a obiectelor de mobilier.
Copilul nu trebuie sa stea in apropierea ferestrei sau a usii si trebuie ferit, mai ales in primele sale saptamani de viata, oricat de cald ar fi in casa, de curentii de aer. Asadar e important ca in primul rand sa te gandesti unde ii amplasezi patul. Nu trebuie sa uiti ca acesta trebuie sa fie cat mai sigur si sa aiba aparatori. Pentru ca vei petrece foarte mult timp alaturi de copilul tau, iar la un moment dat va trebui sa il muti intr-un patut mai mare gandeste-te de la inceput, ca pe lana patutul de sugar sa mai aplasezi in camera o canapea sau un pat de o persoana pe care, la inceput, sa te poti odihni chiar tu sau sa poti alapta copilul.
Miracolul culorilor
Alege apoi pentru camera copilului tau iluminarea potrivita. Incaperea ar trebui sa fie prevazuta atat cu surse de lumina linistitoare la inceput, dar si lumina mai puternica. Foloseste tapetul sau vopseaua pentru a adauga culoare si textura in camera celui mic. Poti sa aplici frize excentrice pe marginile superioare ale peretilor sau nori si stele pe tavan. Asigura-te ca peretii vor fi lavabili pentru a-i putea curata usor. Copiii adora culorile vii, insa e indicat sa te limitezi la zugravirea unui singur perete intr-o culoare puternica, cu scopul de a evita o incapere coplesitoare.
Se spune ca este mai bine sa zugravesti tavanul intr-o nuanta mai inchisa sau intensa, deoarece daca in cazul adultilor unul dintre motivele pentru acesta se zugraveste in alb este pentru ca aceasta culoare asigura iluzia unui spatiu mai mare, o nuanta mai inchisa va face tavanul sa para mai jos, iar camera va fi una mai primitoare pentru cei mici. Fiind vorba de camera copilului aceasta trebuie amenajata pe masura lui.
Citeste mai mult in revista Superbebe