Pipi in pat! Se mai intampla…

    Foto: Shutterstock

    De ceva vreme, puiul tau cel dragalas ajunge in timp util la olita si nu mai face pipi in pantaloni. Din acest moment, te astepti ca acest lucru sa se intample si noaptea, atunci cand doarme. Insa timpul trece, iar dorinta ta ramane neimplinita.

    Pana la varsta de trei ani, copilul invata sa-si controleze vezica urinara, astfel incat sa faca pipi la olita, si nu pe el. Insa, pana pe la patru-cinci ani, este posibil sa mai aiba unele scapari, mai ales noaptea, cand doarme. Acest lucru nu trebuie sa te ingrijoreze foarte tare, caci este un fenomen normal. Trebuie doar sa te inarmezi cu multa rabdare, sa nu intri in panica, caci, de cele mai multe ori, problema se rezolva spontan, cand nici nu te astepti.

    In cazul in care aceasta problema persista si dupa varsta de cinci ani, atunci este cazul sa-ti pui unele intrebari. Este posibil ca micutul sa sufere de enurezis (scaparea involuntara de urina). Enurezisul afecteaza in special baietii. Desi este o situatie destul de neplacuta pentru tine, nu trebuie sa-l invinovatesti pe cel mic si mai ales sa nu-l pedepsesti. Copilul s-ar putea inchide in el din aceasta cauza, lucru care ar putea agrava situatia.

    Vorbeste cu el, explica-i ca el nu este vinovat cu nimic, caci acest lucru se intampla doar atunci cand doarme, si ca aceasta problema va fi depasita odata cu trecerea timpului.

    De ce? Indicat ar fi sa afli cauzele care ar fi putut duce la aparitia unei astfel de probleme. Ereditatea este una dintre ele. Daca tatal a suferit in copilarie de enurezis, atunci sunt toate sansele ca si fiul sa-l mosteneasca. Alte cauze (cele mai multe, aproximativ 85%) sunt de natura psihologica. Sosirea unui fratior sau a unei surioare, despartirea parintilor, schimbarea domiciliului, schimbarea colegilor de gradinita, somnul foarte adanc etc., toate acestea isi pot pune cu usurinta amprenta asupra psihicului celui mic, influentand astfel aparitia enurezisului. Nu trebuie uitate nici cauzele de natura fiziologica, si ele destul de multe: o raceala, o infectie urinara, disconfort in timpul urinatului etc.

    Solutii practice! Inainte de a dramatiza aceasta situatie, ar trebui sa te gandesti sa adopti anumite solutii practice, pentru a-ti ajuta copilul sa depaseasca cu succes aceste momente. In primul rand, ar fi bine sa asezi pe pat, sub lenjerie, un material impermeabil, care sa retina imbibarea urinei in saltea, impiedicandu-se astfel formarea unor mirosuri greu de suportat.
    Citeste mai mult in revista Superbebe

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here