Poate tu nu esti chiar atat de riguroasa in privinta manichiurii si pedichiurii personale, dar, cu siguranta, aceasta operatiune va trebui tratata cu toata responsabilitatea in cazul bebelusului tau.
Unghiile micutului
Unghiile bebelusului cresc foarte repede si poti avea surpriza sa observi ca micutul le are foarte lungi chiar imediat dupa ce s-a nascut. Un nou-nascut are foarte putin control asupra membrelor sale si poate sfarsi foarte usor prin a se zgaria pe fata si a te zgaria si pe tine. Unii specialisti sunt de parere ca in primele saptamani este recomandat sa incerci sa rezisti tentatiei de a ii taia unghiutele, pentru ca acestea sunt foarte moi, iar atunci cand i le tai, exista riscul sa le tai prea adanc si sa sangereze. In astfel de cazuri, va trebui insa sa ii pui manusi de protectie. Daca totusi esti foarte sigura pe tine si nu te sperie gandul de a manevra mainile atat de firave ale copilului tau, sansele ca operatiunile de infrumusetare sa fie bine indeplinite sunt maxime, cu conditia sa respecti cateva reguli speciale si mai ales de siguranta.
De doua ori pe saptamana
Unghiile de la maini cresc foarte repede, asa ca va trebui sa le tai cam de doua ori pe saptamana. Din fericire, unghiile de la picioare cresc mai greu si scapi de o parte din stres, macar din acest punct de vedere. Cel mai indicat este sa tai unghiile copilului cand el doarme. Un alt moment potrivit este imediat dupa baie, cand unghiile bebelusului tau sunt moi. Oricare ar fi momentul ales, asigura-te insa ca incaperea in care intentionezi sa pui in aplicare procedura este indeajuns de bine luminata ca sa vezi ce faci. Foloseste o pereche de foarfece speciale pentru copii sau unghiere concepute in acest scop. Se gasesc in farmacii sau magazine de profil. Desparte pernitele degetelor de unghie, ca sa eviti ranirea pielii si tine bine mana bebelusului tau cand tai unghia. Urmareste linia unghiei atunci cand o tai. Unghiile de la picioare taie-le drept. Apoi foloseste o pila ca sa netezesti marginile aspre.
Ai si alte alternative…
De fapt, daca ai rabdare si unghiile copilului tau nu sunt prea lungi, poti sa nu le mai tai si sa le pilesti direct cu o pila. Daca te hotarasti sa ii faci bebelusului tau o manichiura cat timp este treaz, roaga pe cineva sa te ajute sa il tii, ca sa nu se miste foarte mult. Nu este insa neaparat nevoie sa il tina cineva pe bebelusul tau in brate, daca esti sigura ca ii poti tine manuta ferm. Cealalta persoana se poate ocu pa doar cu distragerea atentiei bebelusului, dar evident ca nu este indicat sa o faca de o asemenea maniera incat mai mult sa il agite sau sa il sperie. Se va evita taierea unghiilor prea scurt, pentru a preveni formarea de unghii incarnate sau, eventual, ciupirea pielii. Superstitiile populare spun ca aduce ghinion sa-i tai unghiile copilului dupa apusul soarelui sau in zilele de vineri ori duminica.