Odihna activa intr-o scoala de vacanta

    Guliver

    Se apropie vacanta, iar prichindelul tau iti explica plin de mandrie ca se pregateste cu toata fiinta sa pentru serbarea de sfarsit de an. Dupa care va urma o vara lungaaa, lungaaaaa si calduroasa.

    Toata lumea este pe ultima suta de metri cu pregatirile pentru festivitatea de sfarsit de an. Emotiile sunt mari si de partea micilor artisti, care repeta de zor cantecele si poezii, dar stresul este la cote maxime mai mult in tabara spectatorilor, adica parinti si bunici. Toata lumea va veni cu mic cu mare la serbare, pentru a incununa astfel eforturile de peste an ale copilului de-o schioapa ce, cu mandrie, va mai marca in agenda vietii sale un an de specializare in tehnicile copilariei. Este firesc atunci ca, dupa atata efort si studii aprofundate, micutul tau sa stie ca, dupa ce termina anul de munca, va urma o vacanta speciala.

    Vrei sa ii oferi o vara cat mai frumoasa…

    …si cu siguranta ca te gandesti de mai mult timp la acest aspect, dar nu ai reusit sa gasesti o solutie pe care sa o consideri atractiva. Ai vrea ceva deosebit, pentru ca, in cele doua luni de pauza pana cand copilul va incepe un nou an de studii prescolare sau va intra la scoala, nu ii poti oferi prea mult timp liber, avand concediul oarecum limitat. Si atunci ce e de facut? Nu vrei sa apelezi la variantele extreme in care sa iti duci copilul la bunici. In plus, tu lucrezi mai tot timpul, iar bona te-a anuntat deja ca vrea si ea sa beneficieze de un minim concediu de odihna. Este momentul sa studiezi posibilitatea ca micutul tau sa mearga la scoala de vara. Nu, nu te speria. Nu merge la scoala. Nu va munci din nou. Este doar o denumire generica, menita sa le sugereze parintilor ca piticii au sansa de a isi petrece cu folos si timpul liber din perioada vacantei de vara. Probabil ca te intrebi care ar fi beneficiile pe care le-ar avea copilul tau frecventand o scoala de vara, institutie care, evident, presupune si niste costuri suplimentare pe care poate nu le-ai prevazut in buget.

    Afla atunci ca specialistii recomanda o astfel de forma de petrecere a timpului liber pentru copilul tau, fiindca, in acest mod, copilul se distreaza, dar este vorba de un joc structurat, care ii ofera intr-un mod constient si organizat posibilitatea de a fi expus la o varietate de experiente din care el invata si prin care se dezvolta ca om.

    Se numeste „scoala“, si nu „tabara“ sau „program“ etc., deoarece exista profesori specializati de la care copilul poate sa invete o noua disciplina in mod corect si cu terminologia adecvata ei: profesor de tenis, profesor de inot, profesor de arte, profesor de engleza etc.

    Se asigura continuitatea in educatie intr-un mod relaxat

    De regula, o astfel de scoala de vara este o institutie in care copilul poate sa invete despre alte culturi si are sansa de a exersa o limba straina, de obicei engleza, la el acasa, in localitatea lui, nemaifiind limitat de calatoriile cu familia in strainatate.

    Existenta unei continuitati in scolarizare, chiar si in cadrul mai informal si distractiv al scolii de vara, ii ofera copilului posibilitatea nu doar de a invata lucruri noi, ci si de a mentine cunostintele acumulate la acelasi nivel, facandu-i mult mai usoara tranzitia in noul an scolar. Avantajul este cu atat mai mare, in cazul in care te decizi sa iti duci copilul la o scoala de vara, cu cat cele mai multe scoli de vara sunt organizate chiar in cadrul gradinitelor sau scolilor si, astfel, daca gradinita ta nu ofera o astfel de formula educationala, poti compara si alte institutii de invatamant prescolar. Cele mai multe scoli de vara primesc copii intre 2 si 14 ani. In plus, exista avantajul ca nu esti fortat sa iti duci copilul in baza unui program restrictiv. Exista posibilitatea sa optezi pentru module saptamanale.


    SFAT SUPERBEBE

    Daca oscilezi in privinta deciziei de a iti trimite copilul la scoala de vara, afla ca sub nici o forma nu trebuie sa te gandesti ca acest program il va obosi si nu ii va permite sa se relaxeze sau sa se odihneasca dupa lunile de „munca“ din timpul anului. Sunt atat de multe jocuri si jucarii noi pe care le va putea descoperi si atatea activitati alternative celor deja practicate in restul anului incat s-ar putea sa te trezesti ca micutul tau iti va cere sa se mute definitiv la aceasta „scoala de vacanta“

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here