Ai mare grija de fata!

    Foto: GULIVER

    In timpul sarcinii, acneea este o afectiune foarte des intalnita, indiferent daca ai mai avut sau nu probleme inainte de conceptie.

    Acneea apare de obicei in primele trei luni de graviditate, in primul rand din cauza cresterii nivelului hormonal. Progesteronul este principalul vinovat de aparitia acneei, deoarece sporeste secretia de sebum a glandelor pielii, ceea ce duce la izbucnirea asa-numitelor cosuri. Dupa primul trimestru de sarcina, progesteronul este produs de catre placenta, ceea ce poate avea influente pozitive asupra tenului.

    Specialistii recomanda ca in cazul in care ai probleme cu acneea sa tratezi aceasta afectiune inainte de a ramane insarcinata. Administrarea substantelor cu aplicare locala, a tetraciclinei sau eritromicinei poate duce la aparitia problemelor la nastere. Doctorii sunt de parere ca, pentru a te asigura ca porti o sarcina sanatosa, ar fi bine sa eviti administrarea oricarui medicament fara prescriptie medicala.

    In timpul perioadei de graviditate, vei constata ca pielea ta este mai uscata ca de obicei. Pentru a inlatura acest disconfort, foloseste doar produse 100% naturale. Specialistii recomanda mastile cu ulei de arbore de ceai si spalarea zilnica a fetei cu ceai de menta, pentru a-ti mentine tenul curat si stralucitor.

    Daca ai probleme cu punctele negre sau cu excesul de sebum, poti incerca o masca cu argila, ideala pentru absorbtia grasimilor de pe fata si pentru dezobstructia porilor.


    SFAT SUPERBEBE

    Indiferent de tipul de ten si de problemele pe care le ai cu acneea, pentru prevenirea oricaror neplaceri este indicat sa consumi minimum doi litri de apa pe zi. Mai mult, sporeste cantitatea de fructe si legume din alimentatia ta, acestea fiind benefice atat pentru pielea ta, cat si pentru dezvoltarea armonioasa a fatului. Daca greturile din primul trimestru te impiedica sa consumi aceste alimente, incearca sa-ti prepari sucuri proaspete de fructe sau supe de legume pasate.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here