Una dintre cel mai des discutate probleme ale parintilor este legata de somnul copiilor lor. De ce nu doarme copilul toata noaptea, de ce nu vrea sa se odihneasca ziua sau de ce nu doarme in camera lui?
Pentru ca multi parinti au probleme cu locul in care cei mici aleg sa doarma, ne-am gandit sa-ti oferim cateva „tips“-uri pentru a-ti obisnui copilul sa doarma singur in camera si in patul lui. Din diferite motive, multi parinti isi obisnuiesc copiii sa doarma cu ei in camera sau cu ei in pat, iar cand decid ca vor sa-si recapete intimitatea, realizeaza ca micutul a pus deja stapanire pe dormitorul lor. 🙂
Iar incercarea de a obisnui un copil sa doarma singur in camera lui, dupa ce primii sai ani si i-a petrecut in dormitorul parintilor nu se poate face cat ai bate din palme. In aceste momente intervine nerabdarea, un factor nociv in comportamentul parintilor care vor sa-si educe cat mai bine copilul.
Cum s-a ajuns aici?
In primele sase luni de viata, bebelusul este complet dependent de mama lui. In situatia data, specialistii sunt de parere ca nu are rost sa-l instalezi pe cel mic in camera lui inca de la nastere, deoarece el oricum se va trezi de cateva ori pe noapte si te va obliga sa faci o multime de drumuri prin casa pentru a-l hrani, a-l schimba sau pentru a-i oferi afectiunea fara de care nu poate sa doarma.
Cel mai indicat este sa il pui in patutul de langa patul tau si, mai apoi, cand decideti voi, adultii ca este timpul, il muti in camera lui.
Atentie, in decursul primului an de viata, copilul nu se simte in siguranta daca este lasat singur si nu i se acorda suficienta atentie. Spre exemplu, daca ii este sete, el nu se poate exprima in acest sens, nu se poate duce singur sa-si satisfaca nevoile, de aceea cel putin in primul an se recomanda ca bebelusul sa doarma in aceeasi camera cu parintii.
Ce poti face?
Daca din prima clipa ii refuzi copilului tau comunicarea si afectiunea, lucrurile nu vor merge in niciun caz pe un fagas bun. Trebuie sa vezi ce nevoi are si sa incerci sa i le satisfaci. In primele luni de viata, el chiar nu va dori sa profite de tine si sa te santajeze pentru a-l lua in patul tau, ci doar va incerca sa-ti spuna ca este dependent de tine si are nevoie de afectiunea ta. Si este firesc sa fie astfel!
Daca micutul tau are 2-3 ani, ceea ce inseamna ca poti comunica cu el si ai decis, intr-un final, sa-l muti in camera lui, fii convinsa ca poti aborda varianta „matura“: incearca sa-i explici. Chiar intelege ce-i spui! Psihologii recomanda sa respecti acea perioada de „tranzitie catre patul si camera lui“, sa fii rabdator, sa dai dovada de empatie si sa fii cat mai iubitor, dar in acelasi timp, fiind ferm in decizia luata.
Citeste aici cele 14 sfaturi despre cum poti poti face tranzitia de la patutul de bebelus la patul de copil “mare” cat mai usoara si mai fireasca.