Atunci când este cald afară sau e vreme caniculară este responsabilitatea adulților să se asigure că bebelușii și copiii mici sunt la mai răcoare și sunt bine hidratați. Iată ce trebuie să știi despre vremea caniculară și copiii mici.
Atenție! În cazul copiilor, trebuie să ținem cont că organismul lor nu are aceeași capacitate de adaptare la mediu ca al unui adult și parintii trebuie să fie foarte responsabili, deoarece insolația la copii este foarte frecventa și foarte grava, starea acestora trecând mult mai rapid de la simptome ușoare, la simptome cu complicații severe.
- Nu lăsați niciodată bebelușii sau copii mici într-o mașină parcată, chiar dacă geamurile sunt întredeschise/deschise (interiorul mașinii se poate încălzi foarte repede și poate ajunge la temperaturi periculoase). Au fost multe cazuri de copii lăsați ”doar pentru puțin timp” în mașină (mai ales dacă dorm!) pe o zi caniculară, care au suferit insolații, deshidratare severă sau chiar au decedat).
- Îmbrăcați bebelușii și copiii cu haine largi, lejere și de culoare deschisă.
- Asigurați-vă că beau lichide din plin (dar că aceste băuturi nu sunt prea reci sau cu prea mult zahăr).
- Programează din timp activitățile petrecute cu copilul în aer liber și evită orele în care căldura este cea mai pronunțată (de obicei, orele 11-18.00).
- Este esențial să folosești cremă cu protecție solară atunci când ieși cu copilul la soare, asigură-te că are o sticluță cu apă, are pălărioară, ochelari de soare (dacă este mai mare de 2 ani) sau copertină de soare la căruț.
Atenție! Poate fi vorba despre extenuare/deshidratare sau chiar insolație din cauza căldurii, dacă observi următoarele semne la copilul tău:
- Transpirație excesivă
- Piele rece și palidă
- Puls rapid sau prea slab
- Greață și/sau vărsături
- Crampe musculare
- Amețeală, oboseală bruscă, slăbiciune
- Dureri de cap
- Stări de leșin
Citește și: Cum recunosti insolatia in cazul copiilor?
Ce este de făcut în astfel de situații?
- Copilul trebuie dus undeva unde este umbra, răcoare și un pic chiar mai întunecos
- Scoate-i tricoul, bluzița sau desfă-i câțiva nasturi de la haine
- Pune-i prosopele umede și răcoroase pe frunte, pe brațe și picioare
- Oferă-i apă (dar nu prea rece!)
- Dacă starea copilului nu se îmbunătățește în următoarele 15-20 de minute, adresează-te medicului! (mai ales, dacă vomită, culoarea pielii rămâne palidă, crampele musculare nu dispar, își pierde cunoștința).
Citeste si: Cum ne protejam copilul de razele solare?
[…] Source link […]