Chiar dacă este general agreat că potențialul de inteligență al omului este moștenit genetic, influența factorilor de mediu este de asemenea importantă, putând să diminueze sau să crească potențialul înnăscut.
Vocabularul nostru obișnuit include un număr semnificativ de cuvinte prin care descriem o persoană cu abilități speciale sau cel puțin peste medie (ex: isteț, descurcăreț, deștept, inteligent, creativ, talentat etc), însă noțiunea de „inteligență” are, din punct de vedere științific, o definiție aparte. În general, când spunem despre cineva că este „inteligent” descriem o persoană cu foarte bune abilități analitice, o capacitate superioară de abstractizare și, nu de puține ori, cu performanțe academice înalte.
Am stat de vorbă cu Monica Bolocan, psiholog clinician în cadrul Clinicii Neuroaxis, pentru a afla mai multe despre diferitele tipuri de inteligență identificate de specialiști și cum se măsoară acestea.
Cum este definită inteligența?
Monica Bolocan: În abordările teoretice recente, specialiștii susțin că nu atât abilitățile analitice și cunoștințele academice specifice (ex: la matematică, fizică etc) sunt relevante, cât capacitatea generală a unui individ de a acumula și utiliza informațiile și experiența anterioară pentru a se adapta eficient la contexte și cerințe variate sau noi ale mediului extern. Într-un mod simplist spus, un om este inteligent atunci când este capabil să își modifice rapid comportamentul în funcție de schimbările din mediu și să găsească soluții eficiente la situațiile de viață de zi cu zi (practice, sociale și funcționale) cu care se confruntă.
Această nouă abordare teoretică a dus, la nivel internațional, la modificarea criteriilor de încadrare în grad de handicap. Astfel, dacă până nu demult, valoarea IQ (rezultatul la testele standardizate de inteligență) stabilea gradul de severitate al retardului mintal, în ultimii câțiva ani acesta nu mai reprezintă un criteriu exclusiv. S-a adăugat măsura abilităților adaptative și funcționale ale unei persoane, denumită în cele mai uzitate chestionare de evaluare GAF (Global Assessment of Functioning) sau GAC (General Adaptive Composite) care măsoară abilitățile sociale, conceptuale și practice ale unei persoane. Practic, în prezent (inclusiv în România), încadrarea unei persoane (adult sau copil) într-un grad de handicap este determinată în primul rând de abilitățile sale adaptative și funcționale (scorul GAFS sau GAC), și nu numai de nivelul IQ cognitiv.
Există mai multe tipuri de inteligență?
Monica Bolocan: Conform unor cercetări recente, diferitele tipuri de inteligență (așa cum le-a definit Hovard Gardner, spre exemplu: lingvistică, muzicală, naturalistă, logică sau matematică etc – în total nouă tipuri de inteligență) sunt de fapt rezultatul unui volum crescut al materiei cenușii în anumite zone ale creierului, responsabile de acele abilități. Ne naștem cu o anumită „arhitectură” cerebrală moștenită de la predecesorii noștri, așa ca abilitățile lor speciale – formate și prin experiențele de viață care le-au modelat creierul – ni se transmit și nouă. Talentul este o disponibilitate moștenită genetic și reflectă această arhitectură cerebrală specială a predecesorilor noștri. Numai existența unui talent anume (spre exemplu, muzical sau matematic) nu reflectă însă nivelul de inteligență generală al unei persoane și nici abilitățile sale adaptative. Pentru a te descurca în viață este nevoie de mult mai mult.
Cum se măsoară IQ-ul?
Monica Bolocan: IQ-ul (Intelligence Quotient) este măsura inteligenței umane exprimată printr-un număr obținut prin aplicarea unui test standardizat, raportat la vârsta cronologică. Marea majoritate a oamenilor se situează undeva în jurul valorii de 100 (în intervalul 90 – 110), aceasta fiind inteligența medie. Inteligența superioară începe de la valoarea de 120, iar de la 130 în sus vorbim despre supradotare cognitivă. În sens invers, un IQ de 75 – 85 exprimă un intelect „de limită”, sub valoarea de 70 fiind considerată existența unui deficit în funcționarea cognitivă.
Deși – conform definiției recente a inteligenței – valoarea IQ, așa cum este stabilit prin testele de inteligență, nu reflectă decât dimensiunea cognitivă („academică”) a inteligenței unei persoane, aceasta oferă, totuși, o predicție destul de bună asupra performanței academice și profesionale a persoanei evaluate.
Nivelul de inteligență se moștenește genetic?
Monica Bolocan: Fiecare om se naște cu un potențial de inteligență moștenit genetic de la predecesorii săi. Aceasta este inteligența nativă, denumită inteligența fluida, și se măsoară prin teste de inteligență non-verbale care presupun operarea cu imagini și simboluri abstracte, fără utilizarea conceptelor verbale. Spre exemplu, completarea unor puzzle-uri, a unei serii de imagini sau de numere sau identificarea unui pattern (o structură logică) într-un ansamblu de elemente sunt activități care solicită acest tip de inteligență. Inteligența fluidă este poate cea mai importantă componentă a inteligenței totale, având o contribuție semnificativă în performanța generală a persoanei și este destul de stabilă in timp.
Deși este general agreat că potențialul de inteligență al omului este moștenit genetic, influența factorilor de mediu este de asemenea importantă, putând fie să diminueze, fie să crească potențialul înnăscut. Astfel, expunerea la un mediu de viață bogat în experiențe variate în copilăria timpurie dar și relaționarea socială au un rol major în dezvoltarea inteligenței. Inteligența câștigată prin educație, denumită inteligenta cristalizata, este măsurată prin teste de inteligență care implică operarea cu concepte verbale, măsurând, spre exemplu, bogăția vocabularului unei persoane, capacitatea sa de a înțelege și utiliza cuvinte sau expresii cu grad crescut de abstractizare, de a face raționamente verbale dar și înțelegerea și reacționarea corectă la situațiile sociale, de „bun-simț”. În aprecierea corectă a inteligenței unei persoane, ambele componente – atât non-verbală cât și verbală, sunt foarte importante.
De la ce vârstă putem măsura inteligența unei persoane?
Monica Bolocan: Bateriile de inteligență standardizate (existente și în România) pot măsura IQ-ul începând cu vârsta de ~ 3 ani și până la vârsta de 90 de ani, dar o evaluare complexă si valoroasă a abilitaților cognitive (atât verbale cât și non-verbale) poate fi făcută abia după vârsta de 6 ani. Pentru a putea lua decizii corecte în privința planului educațional al unui copil, este foarte important să fie evaluate cele două componente majore ale inteligenței (abilități): cea non-verbală (inteligența fluidă, moștenită genetic) și cea verbală (inteligența cristalizată, câștigată prin educație). În plus, scalele de eficiență cognitivă precum memoria de lucru și viteza de procesare mentală sunt alte două dimensiuni cognitive cu impact major asupra scorului total IQ. Astfel, deși un copil poate demonstra scoruri înalte la testele de abilități, valoarea totală a IQ-ului sau (performanța sa cognitivă efectivă) poate fi semnificativ diminuată de o eficiență cognitivă scăzută, precum deficitul de memorie de lucru sau de viteza de procesare mentală.
