Igiena orală este importantă în toate perioadele vieții, dar în sarcină devine cu atât mai importantă cu cât poate influența starea de sănătate mamei și a copilului. De aceea, este important ca femeile gravide să acorde o atenție sporită igienei orale și să ia măsuri de prevenție pentru a evita apariția problemelor dentare.
Am discutat cu dr. Ramona Hlandan, medic specialist pedodonție în cadrul Clinicilor Trident, despre tipurile de intervenții permise în sarcină, cele recomandate pentru a fi evitate, precum și despre cele mai comune probleme dentare care pot apărea în timpul sarcinii și riscurile asociate acestora. Află aici, de asemenea, și despre cum poate fi gestionată durerea în timpul procedurilor stomatologice pentru femeile însărcinate, cum pot fi reduse riscurile de afecțiuni dentare și cum poate fi gestionată anxietatea și stresul asociate cu procedurile stomatologice în timpul sarcinii.
Trimestrul doi de sarcină, perioada recomandată pentru intervenții stomatologice
„În sarcină sunt permise majoritatea intervențiilor stomatologice, dacă ele sunt realizate cu acordul medicului obstetrician. De obicei, se recomandă ca tratamentele să fie făcute în trimestrul II, aceasta fiind perioada în care riscurile pentru mamă și pentru copil sunt cele mai mici.
Nu există tratamente interzise complet în sarcină, dacă ele sunt impuse de o situație stomatologică de urgență, care pune în pericol uneori chiar viața pacientei, însă sunt de evitat intervențiile chirurgicale de mare amploare care nu sunt absolut necesare. Orice procedură stomatologică poate provoca un stres suplimentar gravidei, de aceea este de preferat să prevenim apariția urgențelor stomatologice în sarcină, prin realizarea controalelor periodice, la 6-12 luni”, afirmă dr. Ramona Hlandan.
Care sunt cele mai comune afecțiuni dentare care apar în timpul sarcinii și cum evităm urgențele?
Potrivit specialistei Trident, în timpul sarcinii poate să apară așa numita gingivită de sarcină, aceasta fiind favorizată de modificările hormonale și de neglijarea igienei orale, în special în primul trimestru când gravida prezintă grețuri matinale și organismul abia se obișnuiește cu toate modificările care apar. Tot din cauza igienei precare pot să apară numeroase carii sau dacă există deja carii, există riscul ca acestea să se transforme în carii complicate, cu afectarea nervului și apariția durerilor intense.
„Afecțiunile dentare care provoacă durere în timpul sarcinii aduc un stres suplimentar femeii însărcinate, uneori nopți nedormite cu epuizarea acesteia, lucru care poate afecta chiar și dezvoltarea fătului, având în vedere că există foarte puține pastile care pot fi administrate mai ales în primul trimestru de sarcină. De asemenea, o infecție de la nivelul cavitații orale se poate extinde uneori și poate pune în pericol atât viața gravidei cât și cea a fătului. Pentru a preveni apariția urgențelor stomatologice se recomandă realizarea riguroasă a controalelor și igienizărilor periodice, la șase luni, chiar și în timpul sarcinii. În urma controalelor periodice trebuie rezolvate toate problemele dentare descoperite și astfel nu vor apărea urgențe în momente nepotrivite,” adaugă dr. Ramona Hlandan.
Cum se poate gestiona anxietatea asociată cu procedurile stomatologice în timpul sarcinii?
Potrivit Ramonei Hlandan, anxietatea și stresul din timpul procedurilor stomatologice se gestionează la gravide la fel ca în cazul tuturor celorlalți pacienți anxioși, prin blândețe și empatie, precum și prin utilizarea anesteziei locale, prin infiltrație (injecție) atunci când medicul curant ginecolog nu interzice acest lucru.
Ce protocoale de siguranță trebuie să urmeze stomatologii în timpul tratamentelor pentru femeile însărcinate?
„Întotdeauna este necesară colaborarea între medicul dentist și medicul curant ginecolog, atunci când vine vorba de realizarea unor tratamente stomatologice în cazul unei femei însărcinate. Evident, având în vedere modificările hormonale cât și fizice care au loc în corpul și în viața unei femei în această perioadă, se poate ca ele să fie mai sensibile la orice stimuli, cât și la modul de abordare, de ceea este important ca ele să fie tratate cu multă grijă și empatie, să le fie explicate lucrurile foarte clar, astfel încât să se simtă în siguranță atunci când sunt pe scaunul medicului stomatolog”, spune dr. Ramona Hlandan.
Așadar, pentru a evita motivele suplimentare de stres specialistul recomandă gravidelor să păstreze o igienă orală bună și să efectueze cel puțin un control stomatologic de rutină în timpul sarcinii, pentru a aborda din timp eventualele probleme stomatologice și a nu risca transformarea acestora în urgențe medicale.
[…] Source link […]