”Sperăm ca la sfârşit de februarie, să nu mai avem gripă decât numai cazuri sporadice legate de circulaţie, mers prin exterior, altfel să nu mai fie decât foarte, foarte rar” a spus medicul pediatru Mihai Craiu de la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” Bucureşti, pentru Agerpres.
Potrivit specialistului, numărul de cazuri de gripă şi viroze respiratorii la copiii care se prezintă la spital este într-o semnificativă scădere faţă de săptămânile anterioare. În prezent, la unitatea de primiri urgenţe se prezintă 150 de copii, faţă de 250 cât se prezentau în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou.
”Din punct de vedere epidemiologic, este un declin faţă de momentul la care s-au declarat de către autorităţi măsurile acelea speciale de precauţie. Schimbarea de vreme şi scăderea temperaturii a redus încărcătura ambientală de agenţi patogeni şi persoanele care se simţeau un pic vulnerabile nu au mai fost aşa de uşor tentate să plece în comunitate, să folosească spaţiile publice ca atunci când erau 18 grade afară în urmă cu câteva săptămâni”, a explicat medicul, care a atenționat că în principiu la finalul sezonului epidemic la spital se prezintă cazuri cu severitate mai mare. ”La sfârşitul sezonului epidemiologic se îmbolnăvesc fie cei foarte fragili care până la momentul respectiv s-au protejat şi atunci când scade senzaţia de pericol nu mai sunt atât de atenţi sau pentru că deja au făcut una sau două afecţiuni virale anterioare şi statusul lor imun este ca o armată obosită, nu mai funcţionează foarte bine. Întotdeauna cele mai grave forme de boală ale copilului vin la sfârşitul sezonului rece şi de obicei sunt suprainfecţii bacteriene ale bolilor virale”.
Dr Mihai Craiu a explicat că părinţii trebuie să se prezinte la spital cu copiii atunci când aceştia prezintă semne de deshidratare (când refuză să mănânce, apare diareea sau vomită), când au respiraţia dificilă şi însoţită de schimbarea culorii, dar şi când au febră care nu scade cu antitermicele obişnuite.
Specialistul a afirmat că persoana este contagioasă la începutul perioadei febrile.
”În principiu un pacient care are o boală virală este contagios numai la începutul perioadei febrile. Dacă tuşeşte de o săptămână, el nu mai este contagios. Poate să meargă să îşi dea tezele sau ce are de făcut la şcoală”, a spus medicul, pentru Agerpres.