„Sunt o mamă groaznică” sau ”Nu sunt o mamă bună” și tot așa. Ar fi fi greu să găsești o mamă care să nu fi spus asta măcar o dată sau de două ori (sau poate chiar de o mie de ori?) de când a apărut copilul (sau copiii?) în viața ei. Realitatea este că, din când în când, cu toții ne confruntăm cu gânduri negative despre abilitățile noastre parentale –  și este firesc. Sunt multe presiuni care vin asupra noastră din toate direcțiile; este ușor să simți că nu te ridici la înălțimea așteptărilor (chiar dacă unele sunt aparent nerealiste). Apare acel sentiment de vinovăție, acea voce sâcâitoare din capul tău care te face să te simți că nu faci suficient, că nu e adecvat să procedezi într-un fel sau altul, că ar ”trebui” să simți într-un fel. Este un sentiment foarte des întâlnit în rândul mamelor. Dar de ce apare acest sentiment de vinovăție la mamă? Citește aici mai multe.

Definiția sentimentului de vinovăție experimentat de mamă este cumva destul de evidentă. Dar este mai mult decât o simplă frază care poate fi explicată, este o emoție/o trăire venită din interior și simțită de mamele din toată lumea, scrie thebump.com Este acel sentiment de incompetență, de neputință care poate apărea în orice moment în perioada de maternitate. Se poate manifesta ca o nevoie de perfecțiune sau poți avea sentimentul că nu faci suficient pentru familia ta.

”Vinovația mamei este o parte inerentă a <cablajului> nostru de protecție”, explică Prianca Naik în podcastul Empowering Working Moms. „În epoca oamenilor cavernelor, a vânătorii și a culesului, mamele erau responsabile pentru asigurarea siguranței copiilor lor, altfel copiii puteau muri. Această cablare neuronală ne face să dorim să petrecem fiecare secundă cu copiii noștri, chiar și atunci când sunt în siguranță.” Ne vedem copiii ca fiind prioritatea noastră principală. Dacă ne comportăm altfel – sau punem propriile nevoi pe primul loc – ne simțim vinovați, în ciuda faptului că aceste sentimente sunt nejustificate.

Sentimentul de vinovăție simțit de mama se poate prezenta în diferite moduri, de la stima de sine scăzută la emoții puternice de furie, apatie și copleșire, și poate apărea atunci când ne așteptăm mai puțin.

Vinovăția mamei contribuie la așteptări nerezonabile și la nemulțumiri profunde legate de maternitate. De asemenea, poate duce la mecanisme de adaptare nedorite, cum ar fi supraalimentarea, consumul de alcool sau chiar timpul mult petrecut în social media, spre exemplu, scroll-înd pe aplicații precum TikTok. Și aceste mecanisme aparent inofensive pot exacerba de fapt stresul și vinovăția” susține Bryana Kappadakunnel, terapeut de familie, potrivit thebump.com.

Evenimentele semnificative, cum ar fi revenirea la locul de muncă după concediul de maternitate, provoacă frecvent vinovăția mamei, la fel ca și luptele co-parentale, obligațiile de muncă sau interesul redus pentru anumite activități de creștere și dezvoltare ale copiilor. Toate acestea sunt absolut normale.

Sentimentul de vinovăție mama îl poate simți din cauza…

Așteptărilor din perioada de postpartum

Poate fi incredibil de descurajant să înveți cum să ai grijă de un bebeluș, pe lângă aceasta job-ul de părinte aduce o multutudine de stări și presiuni în care nu prea știi cum să jonglezi. Primele luni cu un bebeluș? Un adevărat roller coaster. Pe lângă asta, să nu uităm de stresul suplimentar legat de alăptare sau de decizia de a nu alăpta. Toate acestea în timp ce proaspăta mama se confruntă cu toate acele schimbări hormonale din propriul corp.

Reîntoarcerii la serviciu

Dacă e timpul să te reîntorci la serviciu s-ar putea să te confrunți cu sentimentul de vinovăție că ți-ai lăsat copilul cu bona, cu bunica și că aparent ai prioritizat cariera în locul familiei. Oricît de ”pregătită” ai fi pentru această etapă, tot vei avea tla un moment dat sentimente negative legate de reîntoarcerea la job. Apropo, știai că și mamele care sunt casnice tot se întâlnesc cu dorința/nevoia de a lua pauze de la treburile gospodărești și chiar și îngrijirea copiilor. Și e normal să simtă această nevoie.

Așteptărilor de a fi părinte perfect

Chiar dacă știm că nimeni nu e perfect, nu știu de unde au apărut aceste așteptări exagerate ca părinții să facă toate lucrurile într-un mod perfect: să se asigure că micuțul mănâncă mereu corect și sănătos, că are limite corecte în ceea privește accesul la ecrane, că părintele este întotdeauna disponibil emoțional pentru copil, că se joacă des cu copilul, că îi găsește mereu activități interesante care să-l intereseze, să-l învețe, să-l stimuleze pe copil, că are răbdare nemărginită și nu va ridica vocea, și tot așa, o listă lungă de ”trebuie să…”. Străduința de a fi un părinte ”perfect” poate duce la exagerare, la supraprogramare, la suprasolicitare și la sentiment de vinovăție.