Fata de 15 ani cărei i-au fost replantate mâinile după accident va putea să le folosească în proporție de 85%

Foto: web.mhanet.com

Fata de 15 ani cărei i-au fost replantate mâinile după un grav accident petrecut la Iași, va putea să le folosească în proporție de 85%, potrivit medicilor.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, când un autocar care a plecat de la Botoșani spre Slobozia a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat cu viteză și s-a lovit de un gard din ciment. În autocar se aflau 33 de persoane, dintre care 27 de pasageri fiind duși la spital. Cei mai mulți dintre pasageri erau tineri care făceau parte dintr-un ansamblu folcloric, entuziasmați să meargă să participe la un festival.

Cel mai grav au fost accidentate două adolescente, una a fost preluată de medici cu un traumatism cranian extrem de grav, cu pierdere de lichid, iar cealaltă a ajuns la spital cu o mână amputată și celaltă mână devascularizată.

Norocul tinerei de 15 ani este curajul fratelui său mai mare care i-a sărit în ajutor.  ”Am văzut că se mișcă și am ridicat-o rapid. I-am dat două palme peste față și era ok. Am văzut că nu era o mână, apoi am văzut mâna ei la câțiva pași de ea. Am văzut că a deschis geamul din față, am luat mâna, am luat-o și pe ea. Am dus-o rapid la ambulantă” a povestit fratele adolescentei, scrie știrileprotv.ro. Inițial fata a fost dusă la spitalul din Pașcani, de unde a fost transferată la Spitalul de copii ”Sfanta Maria” din Iași, unde a avut loc intervenția care a durat 20 de ore și la care au participat șase chirurgic.

Adolescenta își va putea folosi ambele mâini în proporție de 85%  și este considerată o premieră medicală la noi în țară, potrivit sursei citate anterior.

Șoferul în vârstă de 60 de ani le-ar fi spus polițiștilor că a derapat din cauza poleiului. Acum este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here