Berbec
Ești binedispus azi, plin de energie, dornic să faci cât mai multe, dar atenție că dorința de a le rezolva pe toate și cât mai repede, s-ar putea să lase loc și de greșeli. S-ar putea să se încheie o etapă, să finalizezi un proiect, să tragi concluziile. Ai nevoie de această finalizare, pentru că o nouă șansă se anunță la orizont.
Astăzi vor apărea în preajma ta persoane care te vor ghida, te vor sprijini, care îți pot oferi o bună lecție de viață. În plan amoros cauți confortul, aprecierea, ai nevoie de o reafirmare, de o validare din partea persoanei dragi. Poți rezolva unele chestiuni ce țin de acte, treburi birocratice.
Gemeni
Unele relații îți pot aduce beneficii, dar și dezavantaje, de aceea fii atent la interacțiunile pe care le ai azi. În plan profesional poți simți o oarecare presiune din partea persoanelor cu care lucrezi, fie că sunt colegi, colaboratori, fie parteneeri de proiect sau superiori. Ar fi bine să clarifici unele situații.
S-ar putea ca din punct de vedere emoțional să fie o zi mai delicată. Va fi nevoie să te preocupi azi de tot ce ține de corectare, evoluție, reparare, modificare. S-ar putea să apară unele cheltuieli neprevăzute, dar sfatul astrelor este să le privești cu mai multă încredere.
Rolul de lider ți se potrivește de minune azi. Reușești să negociezi, să vinzi, să domini anumite situații legate de sectorul profesional, reușești să arăți că ești cel mai bun, cel mai pregătit sau că adevărul este de partea ta. Fii mai atent la deciziile financiare.
Ești mai nostalgic azi, mai tentat să vezi partea goală a paharului, decât cea plină, greșelile în loc de oportunitățile. Lasă melancolia deoparte și apucă-te de treabă, te sfătuiesc astrele. E nevoie să te asculți azi mai mult, să identifici care sunt fricile, nevoile, dorințele
Ești mai curios, mai dornic de cunoaștere. Este un cadru astral bun pentru a învăța ceva nou, pentru a dezvolta ceva. Reușești să ieși azi în față, să te faci remarcat, chiar dacă acest lucru îi va nemulțumi pe alții sau va atinge unele butoane mai sensibile. Bucură-te de succes, te sfătuiesc astrele.
Scorpion
Pot veni unele vești sau mesaje spre tine care au un impact puternic pentru tine, care te pot ”trezi”, îți pot oferi un răspuns, o soluție, te pot abate sau din contra, te pot readuce pe drumul tău, în fluxul tău de energie. Folosește-ți înțelepciunea și experiența acumulată până în prezent, te sfătuiesc astrele.
Pot apărea unele idei minunante azi și cu care îi poți cuceri pe cei din jurul tău. Lucrezi bine în echipă, dar și cu tot ce ține de hârtii, acte. Ar fi bine să faci puțină curățenie în legătură cu unele relații. Atenție cum distribui banii azi, te avertizează astrele.
Pot avea loc unele împăcări, unele vindecări, unele clarificări. Ar fi bine să fii mai atent la semne, te sfătuiesc astrele. Ascultă-ți intuiția, fii mai chibzuit în alegeri. În plan profesional apar unele situații care te pot pune în lumină bună, de pe urma cărora poți avea parte de beneficii.
Ai parte de o zi plină, atât în sfera profesională, cât și în cea personală. Pote fi vroba despre o întâlnire de grup, despre o reuniune, care va aduce beneficii pe termen lung. Ești mai atent la comunicarea în scris, te preocupi mai mult de rude, de cei din familia extinsă.
Pești
În această zi te vei preocupa mai mult de nevoile celor dragi, de cămin, de familie. Ești bun la tot ce ține de organizare. Acum e necesar să rezolvi mai multe chestiuni pe care le-ai cam amânat, vei face unele drumuri. Ești determinat azi, convingător, dar și maleabil cât e nevoie.