The Pediatrics App este o aplicație mobilă ce ușurează viața părinților, monitorizează evoluția copiilor din primele zile de după naștere și păstrează legătura cu medicul pediatru, la orice oră din zi și din noapte. Părinții pot acum să urmărească mult mai ușor evoluția bebelușului lor, iar medicii pot să aibă la un click distanță toate datele despre istoricul medical al micilor lor pacienți.
Pornind de la nevoile lor, tinerii părinți antreprenori români Teodora Șaguna (specialist în marketing și e-commerce) și Bogdan Manole (specialist în domeniul echipamentelor medicale) au creat WonderBaby – The Pediatrics App, care își propune să fie prietenul de nădejde al părinților. Aplicatia este prima de acest gen creată integral în România, a cărei dezvoltare a durat 2 ani de zile, cu o investiție de peste 200.000 de euro. Cei 2 fondatori își propun un plan pe termen lung de investiții și dezvoltare pentru a adapta constant funcționalitățile, nevoilor părinților români.
Parinții au acum o aplicație prin care pot ține un jurnal zilnic al evoluției copilului lor pentru a-i monitoriza creșterea și dezvoltarea, având constant acces la informații validate de medici pediatri, la articole cu informații de specialitate, la dosarul medical al bebelușului și contact cu un medic specialist, oricând au nevoie.
Pentru că fondatorii WonderBaby – The Pediatrics App vor să sprijine părinții încă de la momentul nașterii, ei au ales și să doneze secțiilor de pediatrie ale spitalelor din București aparate moderne de monitorizare a greutății bebelușilor. Primii care au primit donații sunt copiii din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Secția de Oncologie Pediatrică Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu București, cei de care se ocupa Asociația PAVEL etc. WonderBaby va continua susținerea secțiilor de pediatrie și în perioada următoare.
“Experiența primului copil vine cu multe necunoscute și o lipsă totală de control, iar eu am simțit din plin această nevoie de a ști cât mai multe despre copilul meu și despre cum să îl îngrijesc mai bine. Așa ne-a venit ideea acestei aplicații, menită să conecteze prin tehnologie parinții cu medicii pediatri, sa urmărească evoluția și parcusursul de creștere al copiilor, având suport constant al specialiștilor pediatri.” povestește fondatoarea, Teodora Șaguna.
Aplicația oferă acces video sau telefonic la un medic pediatru, la orice oră din zi, sau din noapte. Este un serviciu unic în România, un instrument excelent de monitorizare și supervizare a creșterii sănătoase a copiilor, direct din confortul casei. Integrarea modulului de telemedicină in aplicație a apărut după un studiu făcut printre mămici, în faza de concept. Nevoia de a avea oricând acces la un sfat medical profesionist și personalizat, mai ales în primele luni de viață ale copilului primează pentru toți părinții. Sectiunea medical răspunde nevoii părinților de a avea un spațiu digital, unde își pot stoca toate analizele, interacțiunile și recomandările medicale, întregul istoric al copilului putând fi accesat de medic sau de parinte direct din aplicatie. Platforma este gândită să ajute și medicii pediatri să păstreze mai ușor conexiunea cu pacienții lor, să aibă acces la cât mai multe date despre dezvoltarea și sănătatea pacienților, să poată oferi ajutor fără să aibă nevoie de dosare și fișe greu de folosit sau de stocat,
“Să ai la un click distanță medicul pediatru, un jurnal complet cu evoluția copilului tău, istoricul medical, programul de vaccinare sau remindere-le de medicamentație sunt instrumente ce îți ușurează și simplifică viața de părinte foarte tare. Pe lângă toate acestea, aplicația a fost gândită și dezvoltată să fie un hub central de informații și soluții pentru părinți, urmând să se găsească aici o paletă completă de produse și servicii necesare creșterii și dezvoltării copiilor. Ne dorim să conectăm cât mai multe device-uri inteligente cu aplicația, device-uri care au rolul de a ușura viața părinților.” spune fondatorul Bogdan Manole.
Noua platformă oferă și soluții inteligente pentru monitorizarea greutății, sau a temperaturii, parametri atât de importanți în dezvoltarea bebelușilor, conectând aplicația la dispozitive inteligente de tip cântar sau termometru. Aceste dispozitive pot fi achiziționate de părinți direct din aplicație, din sectiunea Shop și integrate ulterior, via Bluetooth cu aplicația.
WonderBaby – The Pediatrics App poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store. Mai multe informații pot fi găsite pe www.babypediatrics.com