Asociația Blondie creează o perfuzie lungă de 1 kilometru și strânge fonduri pentru a susține zborurile medicale în afară țării, ale copiilor ce nu pot fi tratați în România. Pentru fiecare donație în valoare de minim 10 euro, 1 metru de perfuzie va fi colorat în roz, până când toată lungimea de 1 km va fi acoperită.
Acțiunea face parte din evenimentul – Drumul spre roz – ce va fi lansat miercuri, 8 iunie, 2022, ora 11.00 la Teatrul Național București, sala Media Arghezi, ocazie cu care va fi deschisă și o expoziție foto cu imagini din zborurile medicale organizate de Asociația Blondie pentru copiii cu afecțiuni medicale grave. La eveniment vor fi prezenți o parte din părinții copiilor din zborurile Blondie, medici, actori și susținători ai zborurilor roz.
“Atunci când sunt bolnavi, pielea copiilor nu are culoarea roz – sunt palizi, albaștri, galbeni, iar viață “în roz” începe cu un drum lung și foarte greu. Dar începe! Și pentru asta au nevoie de noi, să fim mulți și să fim siguri că putem spune DA de fiecare dată. Așa că, dacă îți privești acum mâinile și pielea ta are culoarea roz, fii recunoscător și ajută-i și pe ei să fie la fel.”, a spus Adelina Toncean, fondatorul Asociației Blondie.
De la începutul pandemiei, Asociația Blondie a organizat 120 de zboruri medicale pentru peste 300 de copii care aveau nevoie să ajungă în clinici din Europa deoarece boală de care sufereau nu putea fi tratată în țară.
După ce va fi colorată în roz, perfuzia va rămâne la Teatrul Național București până pe dată de 30 iunie, după care, va fi transformată în 5000 de brățări ce vor fi licitate pentru ca acei copii aflați la nevoie să poată beneficia de un zbor spre vindecare. Realizarea evenimentului a fost posibilă cu ajutorul susținătorului principal, OMV Petrom.
…
Despre Asociația „Blondie”
Asociația „Blondie” s-a înființat în iunie 2019 pentru a oferi o șansă la viață copiilor bolnavi și singuri. Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond, abandonat în spitalul din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, având o malformație cardiacă în care două artere mari erau inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul “Ziua”, cu titlul “Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj”. Atunci, Adelina Toncean, care mai târziu avea să fondeze asociația, a știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament și timp de 11 ani el nu a trăit ca un copil bolnav. În 25 octombrie 2014, Blondie a murit la 13 ani și jumătate pentru că operația care trebuia să îi salveze viața nu s-a făcut la timp.
Pentru copiii ca el, asociația a creat un cadru etapizat, care să rezolve cele mai importante probleme ale copiilor cu afecțiuni grave abandonați în spitale:
- Monitorizare prenatală a gravidelor în risc social pentru identificarea la timp a nou-născuților cu afecțiuni grave (Caravana Blondie)
- Crearea unei soluții mobile pentru identificarea în maternitate a nou-născuților cu afecțiuni grave în risc de părăsire sau părăsiți de părinți (BlonTHE APP)
- Crearea unui program de voluntariat în spital pentru copiii internați singuri (Și eu sunt Blondie)
- Crearea unui centru de recuperare medicală postspitalizare pentru copiii cu afecțiuni grave în risc social (Căsuța Blondie).
Pentru a-şi continua misiunea, Asociaţia “Blondie” face apel la solidaritate și generozitate, donațiile fiind esențiale pentru achiziționarea primei ambulanțe aeriene a României:
RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI
RO37 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO
Titular cont: ASOCIATIA BLONDIE – IMPARTE PENTRU ALTA PARTE
Banca: INGB CENTRALA
SWIFT: INGBROBU
BIC: INGB
Mai multe detalii la https://www.asociatia-blondie.ro/