Azi începe înscrierea pentru BAC 2022

Photo by Andrea Piacquadio from Pexels

Azi începe înscrierea pentru examenlul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie. Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a se vor putea înscrie pentru BAC până pe 27 mai. Află aici care sunt actele necesare de care au nevoie.

Candidații din seria curentă și din seriile anterioare depun dosarele la secretariatul liceelor unde au absolvit, potrivit Ordinului nr. 5.151/30 august 2021 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat – 2022.

Candidații din seriile anterioare achită taxa de înscriere la secretariatul unității de învățământ, iar acestea sunt astel:  376 RON = 3 probe,125 RON = 1 probă.

Citește aici: Calendarul examenului de Bacalaureat 2022

Iată care sunt actele necesare pentru înscrierea la examenul  național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie -2022:

  • Dosar;
  • Poze ¾ (2 bucăți);
  • Copie certificat de naștere și carte de identitate;
  • Foaie matricolă;
  • Cerere-tip– se completează la secretariatul unității școlare absolvite;
  • Adeverință recunoaștere probe – pentru candidații din seriile anterioare;
  • Cerere către inspectorul școlar general – pentru candidații din alte județe – se completează la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean.

Modelul de cerere-tip îl poți găsi aici.

Elevii care au luat premii la olimpiadele și la concursurile interne și internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot să solicite echivalarea cu probele scrise de la Bacalaureat, iar ei vor primi nota 10 pentru proba respectivă.

Modelul de cerere pentru echivalare poți găsi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here