Rihanna a născut un băiețel

Rihanna a devenit mamă! Cântăreața, în vârstă de 34 de ani a născut un băiețel, pe 13 mai, la Los Angeles, potrivit The Guardian. Acesta este primul său copil, tatăl micuțului fiind rapperul A$AP Rocky. Atât mama, cât și copilul se simt bine. Deocamdată proaspeții părinți nu au făcut anunțul oficial și încă nu se știe numele micuțului.

Celebra cântăreață a anunțat în luna ianuarie că este însărcinată și a povestit că respectiva sarcină nu a fost planificată, ci pur și simplu s-a întâmplat.

Sura foto: Vanity Fair

”Nu aș spune că a fost o sarcină planificată, dar sigur pot spune că nu am planificat să nu se întâmple. Nu știu când sunt la ovulație și alte astfel de chestii, noi pur și simplu ne-am distrat, iar la un moment dat am făcut un test, l-am chemat și i-amn arătat rezultatul. A doua zi eram la medic și așa a început călătoria noastră” a spus Rihanna, potrivit Daily Mail.

Artista susține că a avut o sarcină neașteptat de ușoară, fără a suferi de grețuri matinale și nu s-a sfiit să poarte mereu haine sexy pe toată durata gravidități, care să-i scoată în evindență burta de gravidă.

Rihanna și A$AP Rocky formează un cuplu din 2020

Cântăreața s-a născut pe 20 februarie 1988, în Bridgetown, Barbados, iar în prezent este una dintre cele mai bogate artiste din lume.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here