La Timișoara, o mamă s-a aruncat de pe un bloc cu zece etaje împreună cu cei doi copii ai săi, un băiețel de trei ani și o fetiță de șase ani. Nu a supraviețuit niciunul. Femeia în vârstă de 33 de ani urma să se căsătorească cu tatăl copiilor, chiar dacă cei doi erau divorțați de ceva timp. Nu se cunosc cauzele care ar fi împins-o pe femeie să recurgă la acest gest.
Apelul a fost făcut la 9.46 dimineața de unul dintre locatarii acelui bloc. Echipajele de salvare sosite au constatat că pentru mamă și băiețel nu se mai putea face nimic, dar fetița mai prezenta semne de viață.
După câteva minute în care s-au făcut manevre de resuscitare s-a stins și copila, potrivit știrileprotv.ro.
Polițiștii au demarat o anchetă și din primele cercetări s-a constatat că femeia și cei doi copii nu locuiau la blocul respectiv. Femeia ar fi plecat dimineața de acasă să-și ducă cei doi copii la grădiniță, dar apoi s-a răzgândit și s-a îndreptat către acest bloc, unde a parcat și a convins un locatar să-i deschidă ușa de la intrare.
Nu se știe dacă era deschisă ușa care ducea spre acoperiș sau nu. Cei care locuiesc acolo spun că nu-i cunosc pe cei trei care au decedat.
Tatăl copiilor este în Austria, dar probabil se va întoarce de urgență în țară. Urma să se recăsătorească cu mama copiilor, actele fiind depuse la Primăria Timişoara în data de 19 aprilie.