Copiii refugiați din Ucraina vor avea statut de audienți și aceleași drepturi în școli ca elevii din România, potrivit unei ordonanțe de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară, publicată în Monitorul Oficial.
„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin audient se înțelege elevul școlarizat într-un alt sistem de învățământ din altă țară, care își continuă, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului minor, a elevului major sau a autorității competente, parcursul școlar într-o unitate de învățământ din sistemul de învățământ românesc și este înscris în cataloage provizorii, până la echivalarea studiilor și susținerea eventualelor diferențe”, se arată în document.
Potrivit unei declarații făcute de Nicolae Ciucă, premierul României a fost aprobat ”un pachet de soluții pentru a le asigura copiilor ucraineni, dar și părinților și bunicilor lor condiții de viață cât mai bune pe perioada în care vor sta în România. Copiii vor putea urma cursuri în grădinițe, școli, licee și vor avea același drepturi ca elevii români, iar studenții pot studia alături de colegii lor din România”.
De asemenea, elevii vor beneficia de examinarea gratuită a stării de sănătate, de vaccinare, dar și de gratuite pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege.
Conform ordonanței de urgență, elevii din Ucraina înscriși ca audienți pot dobândi „calitatea de elev în România după recunoașterea sau echivalarea de către inspectoratele școlare județene, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, respectiv de către minister a studiilor urmate în străinătate și, după caz, după susținerea examenelor de diferență stabilite în cadrul procedurii de echivalare, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educației”.