Bebelusul se dezvolta relationand cu lumea din jur si mai ales cu oamenii care sunt alaturi de el. Atitudinea acestora fata de el este definitorie pentru stabilitatea vietii lui emotionale, dar si pentru modelele de comportament pe care le va asimila si folosi mai tarziu.

Legatura dintre mama si bebelus este una primara si instinctiva. Ea are origini biologice, dar in acelasi timp este influentata de modul in care mama se comporta si de modul in care are grija de copil. Astfel, in cadrul acestei relatii, mama este cea care se ocupa de bebe, in timp ce acesta din urma cauta apropierea de ea si contactul fizic cu scopul de a obtine protectie. Relatia de atasament intre mama si copil incepe sa se dezvolte din al doilea trimestru al primului an de viata si va caracteriza apoi in forme si moduri diverse toate etapele vietii individului. Acest raport intre cei doi este caracterizat de o serie de elemente fundamentale. Pe de o parte, este tendinta innascuta a copilului de a cauta si de a se afla in apropierea unei persoane preferate, de regula aceea care ofera ingrijire si atentie si care ii satisface cerintele si nevoile. Pe de alta parte, este senzatia de siguranta si liniste pe care le ofera acesta persoana si pe care copilul se bazeaza. Acest lucru il incurajeaza sa fie curios si sa se desprinda pentru a explora lumea din jur, stiind ca poate conta pe mama in orice moment de neplacere. La fel de importanta este si relatia copilului cu tatal, a carui prezenta activa este benefica pentru dezvoltare. Foarte des se intampla ca acesta sa aiba si rolul fundamental de a sustine relatia mama – copil si de a oferi mamei o baza sigura pentru a putea explora si a experimenta in raportul ei cu copilul.