”Cândva, demult, la compania la care lucram eram una dintre angajatele cele mai tinere. O tânără naivă, entuziasmată, dornică să schimbe lumea. Colectivul din care făceam parte era preponderent feminin. Erau femei mai tinere, mai în vârstă, căsătorite, necăsătorite, femei fără copii sau cu un copil, cu doi copii, cu trei…” a scris o mămică pe momlando.com.

”Și îmi aduc aminte că le priveam cu simpatie pe cele care erau mame, dar recunosc că nu prea știam eu ce fac ele și cum se descurcă. Le-am înțeles cu adevărat pe mamele care lucrează, în momentul în care am devenit și eu o mamă care merge zilnic la serviciu. (Iar acum aș spune că le privesc nu cu simpatie, ci cu muuuultă admirație!).

Îmi amintesc că le vedeam pe acele mame – la ora 8 când începeam programul de muncă – cum veneau agitate, tulburate, neștiind că până la acea oră ele deja duseseră la bun sfîrșit niște sarcini: de a hrani/îmbrăca și a duce la timp la grădiniță sau școală un copil (sau poate mai mulți!).

Îmi amintesc că le vedeam pe acele mame, agățând desene amuzante și stângace făcute de copii la vreo activitate de la grădiniță, fără să realizez cât de mândre erau de acele desene (și fără să înțeleg că micuțul de acasă i-a spus ”uite, mami, am făcut asta pentru tine, să pui la tine la birou!”).

Îmi amintesc că le vedeam pe acele mame, care spre deosebire de alte colege făceau aceleași sarcini cu atâta eficiență, concentrare, rapiditate și dedicare, și având atâta răbdare să răspundă tuturor la e-mail-uri, fiind atente la detalii, la diverse notițe. De unde atâta concentrare și răbdare?

Îmi amintesc că le vedeam pe acele mame cum, atunci când se termina programul de lucru ieșeau pe ușă grăbite și preocupate să ajungă undeva, neînțelegându-le, că atunci de fapt pentru ele începea atunci un fel de alt job, cu mers rapid să ia copilul de la grădiniță sau afterschool, pregătit cina, asistat copilul la temele de la școală, făcut băiță, călcat hăinuțe, citit poveste de noapte bună și câte și mai câte mărunțișuri de făcut prin casă. Și astea toate zi de zi.

Nu știam că uneori ele ar putea simți vinovăție pentru faptul că își doreau și carieră sau se simțeau vinovate că alegeau să pună punct carierei, pentru a se dedica maternității sau pentru că refuzau anumite promovări pentru a menține un echilibru între muncă și familie.

Nu știam atunci că cele mame habar nu aveau cât de bine se descurcă. Că de cele mai multe ori erau incredibil de eficiente la munca și se descurcau minunat în rolul de mame.

Nu știam toate acestea. Dar le-am cu adevărat pe mamele care lucrează, în momentul în care am devenit și eu o mamă care merge zilnic la serviciu”.