Un episod din “Harry Potter”, in interes caritabil

    Scriitoarea britanica J. K. Rowling a scris un mini-episod de 800 de cuvinte, care precede cronologic saga "Harry Potter", ce va fi scos la licitatie in interes caritabil, a indicat casa Sotheby’s, informeaza AFP.

    Episodul, redactat pe o coala format A5, nu va fi publicat, ci scos la vanzare, pe 10 iunie, la o licitatie organizata de casa Sotheby’s din Londra, in beneficiul organizatiilor Dyslexia Action, care lupta impotriva dislexiei, si English PEN, ce are ca scop promovarea literaturii ca mijloc de intelegere.

    Continutul episodului este strict secret. J. K. Rowling l-a scris luna trecuta, la cererea celor doua asociatii. In total, 13 autori au raspuns apelului facut de organizatiile caritabile, printre acestia numarandu-se Margaret Atwood, castigatoare a premiului Booker, si Doris Lessing, laureata a premiului Nobel pe 2007. La finalul episodului, scriitoarea indica faptul ca aceasta nu este o schita pentru un nou roman, "insa a fost amuzant", a adaugat Rowling.

    In iulie 2007, cand a fost lansat al saptelea si ultim volum al seriei, "Harry Potter si Talismanele mortii", Rowling a dat asigurari ca nu va exista o continuare, cel putin in urmatorii 10 ani. Romanele s-au vandut in aproape 350 de milioane de exemplare in lumea intreaga si au fost traduse in 65 de limbi. In decembrie 2007, un manuscris nepublicat de J. K. Rowling, ce cuprinde o serie de basme, un spin-off al seriei de succes mondial "Harry Potter", a fost vandut pentru suma de 1,95 milioane de lire sterline (2,71 milioane de euro) la o licitatie caritabila organizata la Londra de casa Sotheby’s. Cartea a stabilit recordul de pret pentru un manuscris de literatura moderna si, totodata, pentru o carte pentru copii.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here