Iata ce se intampla de fapt cu parul, in sarcina si dupa nastere

Photo by Janko Ferlic from Pexels

Cand vine vorba de sarcina, sau de perioada de imediat dupa nastere multe femei sunt speriate de faptul ca isi vor pierde parul sau ca acesta se va deteriora. Iata ce se intampla de fapt cu parul.

Parul este un indicator al starii de sanatate al unei persoane. Dieta saraca in proteine si folosirea necorespunzatoare a sampoanelor sau a tratamentelor pentru par determina o subtiere a firului si despicarea lui la varfuri.

Majoritatea hair-stilistilor sunt de parere ca nu se produc modificari deosebite in timpul sarcinii, ba din contra, de multe ori in aceasta perioada aspectul sau este chiar mai sanatos si mai stralucitor. Cand se manifesta, aspectul mat si tern al parului este cauzat de degradarea stratului exterior al firului de par. Tratamentele capilare agresive, cum este cazul vopselelor, al permanentului sau al sampoanelor, nu fac decat sa agraveze situatia. Firul de par nu numai ca arata uscat, dar devine poros si usor de rupt. Solutia de baza pentru a remedia aceasta problema este folosirea unui sampon neagresiv si limpezirea parului foarte bine. Or, astfel de sfaturi trebuie respectate la modul general. Exista insa anumite preocupari speciale legate de ingrijirea parului in sarcina si dupa.

Vopsitul, argumente pro si contra

Nu exista studii foarte clare in privinta pericolului pe care il poate prezenta pentru copil vopsitul parului. Cu toate acestea, specialistii, mai ales cei din Statele Unite, sugereaza ca femeia insarcinata sa astepte macar trecerea primului trimestru de sarcina, dar dupa aceea acest lucru se lasa la aprecierea fiecarei femei. Nu exista suficienta informatie care sa garanteze ca folosirea vopselurilor chimice pe par in perioada sarcinii este absolut sigura. Dar, de asemenea, nu exista nicio dovada ca folosirea acestor vopseluri, lunar sau la cateva luni, poate cauza malformatii.

De-a lungul anilor, s-au facut teste pe animale pentru a clarifica aceasta problema. Cateva dintre aceste cercetari, dar nu toate, au aratat ca unele dintre componentele chimice din vopseaua de par sunt teratogenice, adica pot provoca malformatii.  Dar nimeni nu poate spune cu siguranta daca aceste expuneri usoare sunt sau nu riscante. Cei mai multi medici recomanda totusi vopseaua vegetala/organica ca o alternativa sanatoasa la vopseaua sintetica, macar pe perioada sarcinii. Exista o gama larga de preparate vegetale, dar ai grija ca multe dintre aceste vopseluri contin, pe langa substantele naturale trecute ca ingrediente, si unii compusi chimici obtinuti prin sinteza (aminofenol, dihidroxibenzen). Henna pura este o exceptie. Henna este o vopsea vegetala semi-permanenta, considerata foarte sigura, desi nu toata lumea apreciaza nuantele de culori date de aceasta. Alternativa este nuantarea sau colorarea suvitelor. Agentii chimici sunt absorbiti in organism prin pielea capului, nu prin firele de par. Asa ca orice procedeu care reduce contactul vopselei cu scalpul reduce si riscul expunerii la componentii chimici ai vopselei.

Ce se intampla de fapt

Majoritatea specialistilor spun ca totusi aspectul parului este influentat in timpul sarcinii, dar si dupa ce vei naste de modificarile hormonale ce se produc in aceste perioade. Chiar daca aceste schimbari in aspectul si starea parului sunt temporare si, in general, totul intra in normal in urmatoarele luni dupa nastere, te pot speria, mai ales atunci cand coafura este un element de baza al tinutei tale zilnice. Parul creste in cicluri repetitive, cu faze distincte. In faza de crestere propriu-zisa (anagena), la un par sanatos se afla aproape 90 la suta din firele de par in orice moment si in acelasi timp, iar aceasta dureaza in medie 2-6 ani. Aproape zece la suta din firele de par sunt in faza de repaus (telogena) cu durata de 2-3 luni, timp in care firul de par nu creste, dar ramane atasat foliculului. La sfarsitul acestei etape, vechiul fir de par cade, permitand noului fir sa creasca din acelasi folicul, reluand ciclul de la capat.

Nivelul ridicat al estrogenilor pe perioada sarcinii prelungeste faza anagena a cresterii parului si incetineste faza telogena, astfel incat firul de par isi continua repausul si intarzie caderea. In astfel de conditii, vei intelege de ce foarte multa lume iti spune ca ai un par frumos, bogat, mai stralucitor si puternic. Sa stii ca nu esti mintita si ca este purul adevar. In aceasta perioada, parul este usor de ingrijit. Spala-l ca de obicei, folosind un sampon adaptat tipului tau de par si un balsam.

Dupa nastere insa, s-ar putea sa nu te mai simti la fel de confortabil. Scaderea nivelului estrogenilor precum si stresul determina o scurtare a ciclului de crestere a parului si, deci, o masiva cadere a acestuia. Nu este nimic anormal, dar fenomenul nu poate fi oprit. Nu te speria insa, deoarece lucrurile vor intra in normal in cateva luni si, ulterior, vei vedea ca podoaba ta capilara se va reface fara probleme.

Este important sa sustii, printr-un stil de viata fara excese, echilibrul organismului, ajutandu-l astfel sa faca fata acestor transformari. Consuma cat mai multe fructe, zarzavaturi si carne rosie, pentru a-ti regla deficitul de fier, vitamine si minerale. Evita coafurile ce iti pot distruge parul si accesoriile mult prea complicate care il pot rupe sau strica, de genul bentitelor, al agrafelor sau al elasticelor. Mai ales dupa ce ai nascut, adica in perioada in care parul incepe sa cada, evita uscatoarele de par cu aer prea cald si, pe cat posibil, foloseste uscarea naturala. Tamponeaza usor cu prosopul parul ud, nu freca puternic pielea capului si nici firele de par pe toata lungimea lor. Nu este indicat sa piepteni parul cat este inca ud deoarece parul ud este mult mai fragil si se poate rupe cu usurinta. Daca ti se pare ca s-a rarit prea mult, poti opta pentru o noua coafura.

Sfaturile pentru un par sanatos sunt nenumarate si nu intotdeauna ai garantia ca o reteta complicata te va ajuta sa obtii rezultatul dorit.

Pentru intarirea radacinii si stimularea cresterii parului poti incerca insa urmatoarea varianta: peste o lingura de frunze de urzica mare se toarna 200 ml de apa clocotita, se lasa sa se infuzeze timp de o ora, dupa care se strecoara. Se spala parul in mod normal, cu sampon, se clateste, iar apoi se frictioneaza pielea capului cu infuzia de urzica. Lichidul ramane pe par, fara a se mai clati. Procedeul se foloseste o data pe saptamana, vreme de sase luni.

ATENTIE!

Daca te decizi sa iti vopsesti parul in timpul sarcinii, foloseste manusi si fa acest lucru intr-un spatiu bine aerisit, ca sa reduci expunerea la compusii chimici.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here