Poate multora dintre voi nu va spune nimic numele Oana Zidaru. Insa, in lumea oamenilor de business si advertising, toti o stiu. Doar este Head of Communications la RBS Romania. Dar nu de aceea am ales-o, ci pentru a arata tuturor, inclusiv noua insine, ca se poate. Se poate sa ai si o cariera de succes si o familie implinita.
La numai 36 de ani, are un CV impresionant, cu o experienta de invidiat in marketing si advertising, vorbeste patru limbi straine, este absolventa a Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti, precum si a Facultatii de Limbi Straine din cadrul aceleiasi universitati. Acum urmeaza cursurile Chartered Institute of Marketing din Marea Britanie, cu specializarea marketing si comunicare, si mai are timp si pentru familie. Si nu uita niciodata nici de pasiunile sale: literatura, calatoriile si filmele.
Despre Matei, Relatia mama-fiu si maternitate…
„Am o relatie foarte stransa cu Matei, chiar daca simt de multe ori ca nu-i acord tot timpul de care ar avea nevoie. Pe de alta parte, sunt absolut convinsa ca timpul pe care-l petrecem impreuna este unul «de calitate», in sensul in care facem impreuna lucruri care-l incita: ne plimbam in parc, cu bicicleta, cu prietenii lui (are trei prieteni foarte buni, pe care i-a cunoscut in parc cand era foarte mic si alaturi de care a invatat sa mearga, sa vorbeasca etc.), acasa ne jucam, citim, vedem filme. Practic, atata timp cat sunt acasa, suntem impreuna si avem activitati diverse, evident atunci cand nu doarme.
A fost un copil planificat, a aparut relativ tarziu (spun asta comparandu-ma cu celelalte mame pe care le cunosc), cand eu aveam deja 32 de ani, intr-un moment potrivit. Cred ca pot indrazni sa spun ca maternitatea mi-a schimbat viata radical. Mi-am limitat foarte mult viata sociala in primii ani, am renuntat la festivalurile de film. Ma vad mai rar cu prietenii care nu au copii si mi-am facut prieteni noi printre parintii copiilor din parcul din fata casei.
Bunicii lui Matei sunt la Constanta, asa ca eu si sotul meu l-am crescut singuri, ajutati doar de bona, Camelia, care ne este alaturi de cand avea el cinci luni. Prietenii mei imi spun ca maternitatea m-a schimbat foarte mult. Toti oamenii care isi doresc sa aiba la un moment dat un copil au tot felul de idei despre cum se vor intampla lucrurile, cum ii vor educa etc. Eu n-am fost absolut deloc diferita. Ma distribuiam mai degraba in rolul unei mame spartane, care nu-si va rasfata copilul, dimpotriva, care ii va aloca timp pretios, dar nu se va neglija pe sine etc.
In realitate, acum cei mai multi ma considera o «closca», sunt dintre cei care sustin ca nu exista rasfat, ci doar iubire, copilul meu are toata libertatea, aproape nicio restrictie din partea mea, toata casa e terenul lui de explorare si aventura, nimic din ceea ce nu e periculos nu-i este interzis. Maternitatea este ceva ce nu poate fi inlocuit de nimic altceva, este o experienta care te imbogateste, este un mod de a-ti retrai copilaria, de a te simti tanar, de a crede iarasi ca totul este posibil.”
Cariera si timp liber
„Cariera mea inseamna destule ore pe zi la birou, 9 in medie, plus drumul, aspect foarte important in Bucuresti. Mai inseamna si timp pentru citit, informat, insa incerc sa imi gasesc acest timp atunci cand Matei doarme, seara sau in weekend. Cele mai multe weekenduri le-am avut libere in ultima vreme, drept urmare suntem tot timpul impreuna si asta e minunat. Le spun tuturor, Matei este cel mai dragut om din lume, la fel sunt si prietenii lui, niste omuleti extrem de simpatici, inventivi, curiosi, curajosi, plini de initiativa, foarte liberi in tot ce fac, este un privilegiu sa fii printre ei. Cand e frumos afara, in timpul liber, suntem in parc.
Uneori, ne vedem cu prietenii in oras, la restaurant sau cafenea. Alteori, mergem la magazine sa cautam animalute de plastic, jucariile preferate ale lui Matei. Fiind inca mic, preferam sa mergem cu el la mare sau la munte in vacanta. O singura data a mers cu noi la Viena si a fost foarte cooperant, intrucat a gasit acolo o gradina zoologica si un acvariu foarte interesante, unde a inteles ca animalele din cartile si sufrageria lui au corespondente spectaculoase in realitate. Altfel, imi place mult sa calatoresc, nu reusesc s-o fac prea des, dar am speranta ca viitorul e luminos in privinta asta."
Planuri de viitor
„Peste 10 ani, Matei va fi deja adolescent. Imi doresc sa fim la fel de buni prieteni si atunci si sa continuam sa ne gasim timp unul pentru celalalt, chiar daca banuiesc ca imi va acorda mult mai putina atentie. Acum sunt centrul lumii lui, dar sunt convinsa ca asta se va schimba cu timpul, ceea ce e firesc. Cat despre mine, cu siguranta voi ramane in zona comunicarii, fiindca simt ca este vocatia mea. Viitorul este unul deschis, cel putin asa il privesc eu, iar cu Matei invat din nou ca posibilitatile sunt, daca nu nelimitate, atunci cu siguranta numeroase.