Matthew McConaughey, tata pentru a treia oară. Soţia sa a născut o fetiţă

    Sexul copilului nu a fost încă făcut public, deşi potrivit TMZ.com, ar fi vorba despre o fetiţă. Camila şi Matthew mai au doi copii – o fiică, Vida, în vârstă de trei ani, şi un fiu, Levi, în vârstă de patru ani.

    Potrivit unor surse citate de dailymail.co.uk, Camila, în vârstă de 30 de ani, ar fi născut în Austin, Texas, acolo unde ea şi soţul ei au o casă. Cei doi formează un cuplu din 2006, însă cei doi s-au căsătorit abia în iunie anul acesta la reşedinţa lor din Texas.

    McConaughey, în vârstă de 43 de ani, care în prezent filmează pentru "The Dallas Buyers Club" a făcut publică sarcina soţiei sale de Ziua Recunoştinţei şi, potrivit presei britanice, a fost alături de aceasta când a născut. "La mulţi ani, America!. Iată mai multe veşti bune: Camila şi cu mine aşteptăm cel de-al treilea copil al nostru, slavă Domnului", a scris actorul pe Twitter.

    McConaughey a povestit pentru revista People că atât Vida, cât şi Levi s-au arătat deosebit de încântaţi la vestea că familia se va mări cu un nou membru. "Unul vrea un fărţior, celălalt vrea o surioară şi se răzgândesc în fiecare zi", a spus actorul.

    Matthew Mcconaughey a devenit cunoscut în 1993 după rolul din comedia "Marea ameţeală/ Dazed and Confused", construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu roluri precum cele din filmele "Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner", "Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days", "Sahara" şi "Aurul nebunilor/ Fool’s Gold".

    Actorul american a putut fi văzut în 2009 pe marile ecrane în comedia romantică "Fantomele fostelor iubite/ Ghost of Girlfriends Past" şi a jucat rolul principal în drama "The Lincoln Lawyer", care a avut premiera în 2011.

    Actorul poate fi văzut în această perioadă pe marile ecrane în filmul "Magic Mike", lansat vineri în America de Nord, în care joacă rolul patronului unui club de striptease masculin. Filmul a obţinut încasări de circa 50 de milioane de dolari în primul weekend de proiecţii.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here