Pentru unii, iarna inseamna zapada si ninsori; pentru altii inseamna sport, schi sau doar sanius. Ei bine, pentru noi a insemnat cate ceva din fiecare.

Zi de iarna, soare cu dinti si pomi incarcati de chiciura. Cam acesta era peisajul cand am pornit catre localitatea Izvoarele, jud. Harghita, pe drumul ce strabate muntii, legand Odorheiul Secuiesc de Gheorgheni. Drumul nu este deloc grozav, mai ales acum, cand este acoperit de gheata. Se circula cu foarte mare atentie, dar toata lumea este linistita si relaxata. Uneori mergi si cu viteza melcului, dar nimeni nu pare sa se enerveze. De fapt, cred ca peisajul din jur si locurile superbe pe care le strabatem au atras atentia tuturor.

Casele sunt destul de rare. Ici si colo zaresti o casa din povesti, troienita si inconjurata de brazi ninsi. Este acel peisaj pe care il zaresti in diverse reclame, in calendare sau vederi. Ei bine, aici nu este nimic regizat: este frumusetea satului romanesc in cea mai simpla si mai pura prezentare. Ajungem la o bariera, de la care stiam ca se continua drumul pana la partia Harghita – Madaras. Zapada scartaie sub rotile masinilor; drumul continua de aici inca 10 km, prin padure. Aflam ca singura conditie pentru a trece de bariera este sa avem masina echipata cu lanturi. Toata aceasta procedura devine o adevarata aventura pentru noi, care nu mai facusem asta inainte.

Toti ceilalti turisti incearca sa ne ajute, citim instructiunile si suntem gata de drum. Platim o taxa de 7 ron de masina si suntem avertizati ca sus nu sunt suficiente locuri de parcare. Asta e, suntem hotarati sa ajungem la partie cu orice pret! De fapt, aflam ca putem merge si in remorca tractorului care strabate cei 10 km la fiecare aproximativ 45 de minute. Trebuia sa mai asteptam destul pana sa ajunga urmatorul, asa ca decidem sa pornim cu masina. Si acum intelegem de ce este obligatoriu ca masinile sa fie dotate corespunzator pentru iarna, cu lanturi si chiar lopeti de zapada. Este un drum forestier, care a fost acoperit de zapada si nu s-a facut mare lucru pentru deszapezirea lui. Nu este deloc amenajat, masinile trecand cu greu una pe langa cealalta. La fiecare portiune la care drumul se ingusta, riscam sa ramanem impotmoliti in nameti. Curbele sunt din ce in ce mai stranse pe masura ce ne apropiem de capatul drumului. Ne bucuram ca am pus lanturi masinii, care aluneca desi era dotata cu cauciucuri de iarna.

Sunt destui care nu mai au rabdare pana la partie si au pus deja schiurile in picioare, dupa care s-au legat de masina in care sunt ceilalti prieteni ai lor. Distractia e maxima! Sunt destui si cei care vor sa profite de aerul curat, de iarna, al padurii, si au pornit pe jos. Oricum, toata lumea abia asteapta sa ajunga la partie!!!

Cand ajungem si noi sus este deja dupa-amiaza. Privelistea pe care o avem in fata ochilor este insa de nedescris! Cateva cabane, majoritatea construite din lemn, au la parter restaurante, unele avand ocupate chiar si terasele in aer liber, de unde se putea admira superba priveliste oferita de muntii Gurghiului. Se ofera cazare, in camere cu 2 sau chiar 12 paturi. Partia este dotata cu teleschi. In apropiere este si un derdelus pe care cei ca noi, veniti fara schiuri, se pot da cu sania sau, dupa cum am vazut, cu saci de plastic umpluti cu rumegus.

In zona sunt de fapt 4 partii, cu lungimi cuprinse intre 140 metri si 800 metri, iar diferentele de nivel variaza intre 60 metri si 206 metri, si o altitudine medie de 1600 metri. Nu exista instalatie de iluminat pentru nocturna. Se pot practica sporturi de iarna timp de 4 – 5 luni pe an, zapada acoperind cele 3 + 4 partii de schiat chiar si in luna aprilie. La cerere se poate asigura instructor de schi iar serviciul Salvamont este alcatuit numai din salvamontisti experimentati. Vara sunt multiple posibilitati de excursii in aer liber – brazii acopera pantele muntilor din jur si cu siguranta aerul si privelistea sunt de neuitat. Ora fiind destul de inaintata, nu reusim sa mai gasim schiuri de inchiriat. Dar nu-i nimic, avem cu noi sania! Si a inceput distractia! Parca eram iarasi copii.

Si nu eram singurii care ne simteam asa: toata lumea radea, glumea si se simtea bine. Ce mai contau rostogolirile de pe sanie, direct in zapada; toata lumea voia sa profite la maxim de aceasta minunata zi! Gasisem locul ideal unde sa mergi cu prietenii, dupa ce lasi toate grijile acasa! Era bine ca nu era nici aglomeratie foarte mare. Ce mai, un loc deosebit! Dar cand urcusul inapoi pe derdelus, dupa ce pur si simplu parca zburam la coborare, a devenit prea greu pentru noi toti, am pornit ceva mai departe. Erau indicatoare, triunghi albastru, care duceau catre varful Harghita – Madaras si care, bineinteles, ne-au starnit interesul.

Drumul era usor de urmat: nu faceam decat sa calcam pe urmele lasate in zapada de cei care fusesera aici inaintea noastra. Intram apoi intr-o zona cu brazi, destul de rari, ingropati in zapada. De fapt, de cateva ori ne-am departat de poteca si am vazut ca zapada avea cel putin 1 metru inaltime. Din loc in loc rasareau din nameti si varfurile brazilor mai mici, acoperiti aproape complet de zapada.

Ajungem pe varful golas al muntelui, care prin cei 1801 metri altitudine este cel mai inalt varf al Harghitei. Soarele apune si zarim muntii Fagaras, Piatra Craiului si Bucegi. Crestele lor se contureaza, negre si semete, pe cerul rosu. De cealalta parte, soarele mai lumineaza inca muntii Ceahlau si Hasmasul Mare. O rotire de 360 de grade si parca toata tara e in fata ochilor tai. Intregul varf al muntelui este acoperit de cruci si stalpi ce poarta nume straine si steagul maghiar. Nu reusim sa aflam care este simbolul acestora, dar cel mai probabil sunt ridicate in memoria unor tineri alpinisti sau simpli iubitori ai muntelui care au sfarsit pe crestele din jurul nostru.

Se pare ca in zilele mai senine decat aceasta de pe varf se zareste orasul Brasov. Un loc perfect pentru relaxare, pentru liniste. Este un varf pe care am hotarat sa mergem fara sa stim ce ne asteapta acolo. De fapt, inainte de a merge in aceasta excursie, nu cunosteam nimic despre acesti munti. Dar acum abia asteptam sa vina vara, sa admiram intreaga priveliste din nou, inverzita si plina de viata. Nici acum vietatile nu lipsesc din peisaj: toata zapada poarta urmele animalelor salbatice care au iesit probabil din vizuini pentru a cauta hrana. Soarele se micsoreza la orizont si e timpul sa ne intoarcem. Asta fac toti turistii cu care ne-am intalnit pe varf.

Ca intotdeauna, la coborare e parca drumul mai scurt si mai usor. Dar in cazul nostru chiar nu era o iluzie, era chiar realitatea: pe sanie, coboram panta lina a muntelui, uneori starnind nori de zapada, alteori cu rostogoliri si tumbe prin omat. Si ajungem curand la partie, de unde plecasem cu cateva ore in urma. Acum atmosfera e cu totul alta. Putini turisti se mai incumeta sa stea pe-afara, in gerul din Harghita – Madaras. Asta cu atat mai mult cu cat lumini calde se revarsa din ferestrele cabanelor, chipuri voioase trec pe la geam, cu cani de ceai sau vin fiert.

Toata lumea sta la caldura, povestind prietenilor aventurile de peste zi. Trecem zgribuliti pe langa usile ce se deschid si lasa sa se auda pana afara rasete si cuvinte vesele. Noi mai avem un drum lung de parcurs, pana jos, la bariera. Si lasam in urma o lume inca salbatica si nepustiita.

Informatii utile
Posibilitati de cazare: – pensiunea Sugo: 36 de locuri in 11 camere; contact: 0745 522 163; – pensiunea Petho: 20 de locuri in 10 camere; contact: 0745 218 161; – cabana Harghita – Madaras contact: 0723 024 232 coordonate GPS: lat. 46.44142; long. 25.58005; alt. 1618
Cai de acces: E578 – din localitatea Odorheiul Secuiesc se merge prin localitatea Zetea catre localitatea Sub Cetate, apoi drumul strabate orasul Izvoare inainte de a ajunge la partia Harghita-Madaras; in cazul in care calatoriti iarna cu masina personala este obligatoriu sa o aveti echipata pentru conditii vitrege de drum: cauciucuri de iarna, lanturi pentru zapada etc.