Psihiatrii americani Harinder Ghuman, Mark Weist si Michael Shafer au realizat un studiu demografic privind caracteristicile clinice ale copiilor crescuti de bunici si care sufera de tulburari emotionale.

Ei au ajuns la concluzia ca, indiferent de tulburarile copiilor, bunicii reusesc sa ofere un mediu mult mai sigur si mai stabil dezvoltarii lor, mediu pe care tinerii adulti din marile orase nu-l pot asigura.

 Scriind acest articol, mi-am adus aminte de bunicii mei si de cat de multe am invatat de la ei.
Nu pot sa spun ca am fost un copil crescut de bunici, insa am locuit gard in gard cu ei.
De la bunica, mamaia Marieta, am invatat sa cos si sa calc, ea era croitoreasa de la 16 ani.
Si, cu toate ca eu nu aveam deloc talent si coseam stramb, ea ma lauda mereu si arata strabunicii realizarile mele.
La randul ei, strabunica imi cerea sa o salvez cand pierdea acul si eram foarte mandra ca eu il gaseam intotdeauna.
De la aceasta din urma, careia ii spuneam bunica Mitia, am invatat si negotul.
Intai culegeam prune de la ea din gradina, apoi mergeam cu dansa in piata si le vindeam cu gramajoara.
La sfarsitul zilei ma bucuram tare cand primeam si eu cativa banuti de la strabunica.
Odata mi-a dat o hartie de 25 de lei. Mi s-a parut enorm.
Si de la bunicul am avut multe de invatat.
In primul rand, m-am obisnuit sa pun piper pe ouale prajite.
Asa aratau mult mai bine, piscau putin si imi placeau.
El a incercat sa ma invete sa desenez, dar cand a vazut ca nu-mi iese, a preferat sa fie arbitru la partidele de sah dintre mine si fratele meu. El numara secundele de gandire pentru ca eu ma plangeam mereu ca fratele meu trage de timp.

Psihologii sustin ca astfel de experiente contribuie mult la dezvoltarea emotionala armonioasa a copilului. Multi adulti asociaza in memorie perioada copilariei cu imaginea blanda a bunicii, cu jocul desfasurat in aer liber.

Relationarea cu mediul inconjurator natural dezvolta la copil capacitatea de adaptare mai flexibila, ii sporeste gradul de responsabilitate inca de la o varsta frageda, iar multitudinea experientelor ii poate imbogati cunostintele si aptitudinile.

 In dezvoltarea lui armonioasa, copilul are nevoie de acea libertate oferita de timpul petrecut in aer liber, ne-a spus psihologul Gina Marin.

Si bunicii solicita ajutor
Daca in America parintii renunta sa-si mai creasca copiii pentru ca au probleme cu drogurile, alcoolul, pentru ca divorteaza sau au relatii violente, in Romania parintii trimit copiii la bunici pentru ca sunt prea ocupati cu munca sau fiindca muncesc in tari ca Spania si Italia. Alte motive ar putea fi aparitia copilului la o varsta foarte tanara, neglijarea sau chiar abuzul.

 Ei bine, vestea buna este ca, alaturi de bunici, copiii au o noua sansa in viata.

Cresc langa oameni maturi, care au trecut prin multe incercari ale vietii si pot sa priveasca problemele cu seninatate.
Ei stiu ca cele mai multe dintre ele se rezolva in timp, ca nimic nu este ireversibil si ca oricand pot aparea imbunatatiri in viata lor si a copiilor. Cum Statele Unite se confrunta de multi ani cu aceasta moda a copiilor crescuti de bunici, au fost desfasurate studii care sa arate problemele cu care se confrunta acestia, si anume: dificultati financiare, legale, de sanatate, de intretinere a casei, de suport pentru a face fata copiilor cu nevoi speciale, izolarea sociala, accesul la informare, procesul de educare.

In timp ce in SUA multi dintre bunici nu stiu ca pot beneficia de o serie de servicii de suport, in Romania ele nici nu sunt dezvoltate. E bine insa ca si la noi sa fie cunoscute nevoile bunicilor, pentru a-i putea sprijini si pentru a anticipa problemele cu care s-ar confrunta copiii.

Psihologul Gina Marin sustine ca bunicii au nevoie in primul rand de prezenta si de sprijinul parintilor copiilor: Important pentru copil este sa-si petreaca timpul si cu parintii, nu doar cu bunicii.
Trebuie sa existe comunicare intre bunicii copilului si parintii acestuia, cele doua parti trebuie sa functioneze ca o echipa, sa colaboreze unii cu ceilalti, sa se puna de acord in ceea ce priveste metodele de educare.
n acest fel, parintii se pot bucura de fiecare moment din viata copilului lor, iar bunicii pot ajuta parintii sa mearga in directia dorita in ceea ce priveste educarea copiilor.
 La fel de importanta este consecventa in atitudinea adoptata fata de copil.

 De multe ori, parintii, fiind mai obositi si stresati, tind sa-si piarda rabdarea cu copiii, in timp ce bunicii sunt mult prea ingaduitori, incercand astfel sa compenseze atitudinea parintilor.
Ei bine, copiii ajung sa profite de aceste situatii, sa speculeze si sa invete ca primesc de la bunici ceea ce le refuza parintii. Sunt si cazuri fericite in care parintii stiu sa ia ce-i mai bun din ce ofera bunicii si coopereaza cu ei.

Este cazul Anei Maria Stroie, din Bucuresti, care are un baietel de un an si o luna, Alexandru:
Pentru mine, mama a fost o adevarata binecuvantare in momentul in care s-a nascut Alexandru. Practic, nu stiam NIMIC din ceea ce inseamna sa fii mama, iar ea m-a invatat totul inca de la inceput. Am nascut prin cezariana si mi-a fost foarte greu sa ma descurc cu o fiinta atat de fragila. Nu eram in stare sa fac nimic si nici nu stiam cum ar trebui sa procedez. Ea a fost langa mine, m-a ajutat atat la treburile casei, cat si cu copilul. Au existat multe momente de deruta in care eu nu ma descurcam, asistentele din spital nu mi-au explicat nimic, nu stiam cum trebuie spalat, mi-era efectiv frica sa-i fac baie. Mama a fost cea care ne-a invatat pe amandoi si ne-a facut sa avem incredere in noi. Ne-a aratat cum sa-l primim in familia noastra, cum sa-l iubim si cum sa-l ingrijim. Prima luna dupa nastere a fost cea mai grea; in perioada asta mama a stat la noi, iar cand se trezea Alexandru si eu nu mai puteam de oboseala, ea era acolo langa el, il lua si eu puteam sa mai dorm putin, puteam sa ma refac, dupa care aveam alte forte si alta dispozitie pentru a fi alaturi de el. Acum, ea e prima persoana pe care o sun cand el face cate ceva nou si ma bucur enorm ca cineva e la fel de fericit ca mine pentru fiecare realizare a lui Alexandru. Si acum, cand suntem extenuati, il ducem la mama, ea ii ofera dragoste, caldura, bucurie. Stiu ca acolo e in siguranta, e persoana cea mai de incredere cu care poate sta copilul meu.

Sa cresti un copil e o provocare.
Mai ales in acesti ani, cand accesul la informatii, tipurile de activitati desfasurate si mediul de viata in general au dus la schimbarea comportamentului copiilor. Si totusi, bunicii pot fi cei care au mai multa rabdare si intelegere. Pe 10 septembrie in SUA se sarbatoreste Ziua Bunicilor in onoarea celor care au un rol atat de important in familiile americane. Conform US Census Bureau, aproximativ 2,5 milioane de bunici isi cresc nepotii, locuiesc cu ei, le asigura nevoile primare. Pentru acesti copii, ei sunt mama si tata.

Conform Asociatei Americane de Psihiatrie, s-a ajuns la concluzia ca cele mai frecvente diagnostice psihiatrice printre copiii care locuiesc cu bunicii sunt: tulburarea opozitionala, tulburarile depresive sau de anxietate.
Cauza o reprezinta o atitudine prea permisiva, supraprotectia si descurajarea constanta prin asumarea de catre bunici a sarcinilor copiilor. Un copil care este imbracat si hranit chiar si cand este mai mare va ajunge sa creada ca nu este in stare sa faca asta si singur. Aceasta concluzie a dus la necesitatatea promovarii unor programe de suport pentru copii si bunici.

Dupa un raport al US Census Bureau, numarul copiilor care traiesc in casele bunicilor a crescut cu 30% fata de 1990. Asta inseamna ca 6,3% din totalul copiilor sub 18 ani stau cu bunicii, iar o treime dintre acesti bunici nu beneficiaza de prezenta in casa lor a parintilor copiilor. Alti 1,5 milioane de copii, traiesc impreuna cu alte rude. Problema este ca 19 % dintre bunici sunt la limita saraciei iar 71 % depasesc varsta de 60 de ani si multi trebuie sa si muncesca pentru a se intretine si pentru a-i creste si pe copii.