Cauta sunetele potrivite pentru relaxarea puiului tau!

    Foto: GULIVER

    Mediul in care bebelusul tau si-a petrecut timpul in cele noua luni cat a stat in burtica ta nu a fost unul dominat de o liniste absoluta, ba din contra.

    Noua luni, micutul tau a auzit cel mai mult bataile inimii tale, precum si fluidele care intrau si ieseau din placenta. Iti aduci aminte de sunetele pe care le-ai auzit si tu de fiecare data cand medicul iti controla sarcina la ecografie? Sunt asemanatoare cu cele auzite de copilul tau, iar pe el l-au facut sa se simta atat de bine si sa fie atat de fericit!

    Asa se face ca tot mai multi cercetatori au ajuns la concluzia ca asa-numitul „zgomot alb“ sau muzica usoara de relaxare ii ajuta pe cei mai multi dintre bebelusi sa se linisteasca si sa adoarma mult mai usor. Se pare ca aceste sunete creeaza un mediu mult mai familiar pentru copilul tau decat o camera linistita. Multi parinti au descoperit avantajele pe care le are folosirea unei muzici linistitoare in timp ce copiii lor se pregatesc de culcare. Daca vrei sa procedezi la fel, ai grija sa alegi cu atentie muzica. Anumite tipuri de muzica, cum este jazz-ul sau cea mai mare parte a muzicii clasice, pot fi prea complexe si stimulatoare, existand riscul ca, in loc de a-l calma, mai mult sa il agiti pe micut. Pentru ca muzica sa fie cat mai linistitoare pentru copilul tau, alege melodii cat mai simple, repetitive, predictibile. Daca nu esti sigura ce sa alegi, cel mai indicat ar fi sa cumperi muzica special creata pentru relaxarea copilului, iar centrele comerciale detin produse numeroase in acest sens.

    Cand alegi insa muzica, ia in calcul si faptul ca va trebui sa o asculti si tu, seara de seara, inainte ca micutul sa adoarma. Asa ca va trebui sa fie si pe gustul tau, pentru ca daca tie iti va induce stari de stres si nervozitate, acestea i se pot transmite micutului.

    Pe langa CD-urile sau casetele cu muzica, exista si varianta diferitelor sunete. Cele mai recomandate sunt sunetele naturii. Poti sa cumperi asadar CD-uri care au imprimate sunete care sugereaza ploaia, fosnetul frunzelor, diferite pocnituri, crengi care se misca sau vantul. Unele dintre acestea sunt similare cu sunetele pe care copilul tau le-a auzit in uter, timp de noua luni. Zgomotul produs de un peste in apa sau ticaitul unui ceas pot fi de asemenea optiuni valabile, care ii pot asigura copilului calmul, pentru ca el este atent la aceste sunete si fascinat de ele. Sunt parinti care au obtinut rezultate foarte bune folosind un sistem similar celui al unui acvariu. Important este sa faci rost de o instalatie similara celei de oxigenare, care sa produca acel zomot tipic fara a fi neaparat nevoie sa te preocupi si de procurarea unor pestisori care, oricum, in aceste perioade de „asediu“, nu sunt o grija pe care esti dispusa sa ti-o asumi.

    Poti, evident, sa cumperi orice gen de muzica despre care stii ca te relaxeaza si te face sa te simti bine si o poti asculta impreuna cu copilul tau. In timp, vei descoperi ce gusturi muzicale are si veti stabili impreuna melodiile cele mai potrivite. Nu este insa obligatoriu ca melodiile care te calmeaza pe tine sa aiba acelasi efect si asupra micutului tau.

    Pe de alta parte, CD-urile cu muzica ar putea avea si un efect protector pentru copilul tau, aceasta in sensul in care, in timpul zilei, micutul sta intr-o casa zgomotoasa, plina de oameni sau de vecini agitati, ori amplasata intr-o zona in care traficul rutier este intens. Existenta unei casete cu muzica sau sunete linistitoare va contracara sunetele care ar putea sa il streseze pe copilul tau, precum spalarea vaselor, diferite discutii, televizorul, latratul cainilor, inchiderea sau deschiderea unor usi etc. In felul acesta ai putea fi ajutata si pentru a asigura tranzitia de la o zi agitata la linistea absoluta a noptii.


    SFAT SUPERBEBE

    Se poate intampla ca dupa un timp copilul tau sa nu mai reactioneze asa cum iti doresti, adica sa se linisteasca si sa adoarma bustean la muzica sau la sunetele pe care i le oferi. In acest caz, nu trebuie sa te sperii, ci pur si simplu sa ii schimbi repertoriul. In plus, va trebui sa iei in calcul si faptul ca, pe masura ce creste, bebelusul doarme mai putin si este din ce in ce mai curios, deci mai dificil de adormit.


    INFO COMPLEMENTARA

    Poti lua in calcul folosirea sunetelor si a muzicii si daca mergi cu bebelusul tau in vacanta. Cu atat mai mult schimbarea locului ar putea sa il agite si atunci vei fi nevoita sa apelezi la toate trucurile posibile pentru a-l calma.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here