Atentie la alergiile alimentare!

    In primele luni de viata, orice copil ar putea manifesta o reactie alergica la un anumit aliment. De aceea, majoritatea specialistilor recomanda introducerea alimentelor solide dupa ce bebelusul a implinit sase luni, nu mai devreme.

    De asemenea, este important de mentionat faptul ca in momentul in care te hotarasti sa-i dai micutului tau sa guste ceva nou, trebuie sa introduci un singur aliment, o data la patru zile. Acest lucru trebuie respectat, deoarece o reactie alergica poate aparea chiar si dupa cateva zile dupa ce copilul a mancat un anumit fel de mancare. In acest fel, poti preveni aparitia unei alergii alimentare.

    Semnele si simptomele care pot indica o alergie alimentara sunt numeroase, insa trebuie sa stii ca aceasta afectiune se poate manifesta diferit de la un copil la altul. In cazul in care bebelusului tau i se umfla gurita sau fata, se scarpina tot timpul pe fata, ii apar mici bubite pe corp, prezinta stari de voma sau ameteala, este momentul sa consulti un medic pediatru. De asemenea, celui mic ar putea sa-i curga nasul (secretii apoase si clare), sa-i curga ochisorii, sa stranute si sa gafaie din cand in cand. Tusea cronica, diareea, durerile abdominale si starile de disconfort fizic, abundenta gazelor intestinale, precum si starea de oboseala, durerile de cap sau tulburarile comportamentale pot fi simptome ale unei alergii alimentare. Nu incerca niciodata sa-ti tratezi copilul dupa prescriptia altor mame, deoarece, asa cum spunem de fiecare data, orice copil este diferit, iar anumite afectiuni se pot manifesta cu totul altfel. Pentru orice nelamurire, este obligatoriu sa ceri sfatul medicului pediatru.


    Avantaje

    De obicei, primele alimente solide introduse in alimentatia copilului sunt fainoasele. Urmatoarele alimente solide introduse in dieta sugarului sunt fructele: banane, mere, piersici, pere, caise. Principalele legume care se introduc la inceput in alimentatie sunt morcovii, cartofii dulci, dovleceii.


    Dezavantaje

    Trebuie sa fii cu mare bagare de seama atunci cand decizi sa-i dai copilului tau fructe de mare, alune sau miere. Alunele si fructele de mare sunt alimentele cele mai cunoscute, din cauza reactiilor alergice severe pe care le pot produce. Mierea trebuie introdusa in alimentatia copilului numai dupa ce acesta a implinit varsta de 1 an.


    INFO COMPLEMENTARA

    Cele mai cunoscute alimente care pot produce o alergie alimentara sunt urmatoarele: laptele de vaca, produsele din soia, albusul de ou, faina de grau, crustaceele, nucile si alunele, citricele, rosiile, drojdia, fructele de padure si ciocolata.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here