Swimathon pentru Telemedicina in Epilepsie

Epilepsy Challenge, cel mai mare cros organizat in sprijinul persoanelor cu epilepsie din tara, are ca obiectiv infiintarea unui centru de sprijin psihologic pentru adolescentii cu epilepsie si pentru parintii care au copii cu acest diagnostic. La inceput a fost un Swimathon pentru Telemedicina in Epilepsie, care a devenit ulterior un eveniment sportiv caritabil de mare amploare, organizat anual. Povestea o aflati de la dr. Bogdan Florea, medic neurolog si coordonatorul proiectului Telemedicina in Epilepsie din Romania.

,,In 2016 a venit Orchestra Mondiala a Medicilor in Romania, oameni foarte generosi, foarte competenti si dupa turneul din 2016 din Romania, organizat cu Cluburile Lions din Romania, am strans fondurile necesare achizitionarii a patru aparate videoEEG si a unui server puternic pe care l-am instalat in primele patru orase in Romania. In 2017 a fost ideea unui eveniment sportiv cu expunere mare cu gandul ca vom reduce stigma sociala si cu gandul ca poate vom strange fonduri cu care sa achizitionam un aparat de video EEG sa dezvoltam reteaua”, a declarat dr. Bogdan Florea, medic neurolog in Cluj.

A inotat medicul clujean, a inotat o colega de-a acestuia din Mures, medic de profesie si campioana la inot, au fost mai multe echipe de doctori care s-au inscris la evenimentul sportive, toti cu gandul de- a ajuta persoanele cu epilepsie, copiii cu epilepsie din Romania. Acestia au aratat ca sustin cauza epilepsiei.

Anul trecut 2500 de persoane au participat la 10 crosuri din 10 orase. Din taxele colectate si cu ajutorul sponsorilor s-a reusit achizitionarea celui de-al saptelea aparat EEG, instalat la Timisoara.

,,A fost o sarbatoare pe fata a celor care sustin Epilepsy Challenge si a fost minunat, foarte provocator, cumplit de greu(…), dar ne dorim in fiecare an sa facem acest eveniment in favoarea persoanelor cu epilepsie cu trei scopuri: unul sa ducem vestea si sa scada stima sociala, doi sa strangem bani cu care sa cumparam  aparate video EEG performante, pe care sa le instalam in niste centre in orasele marisoare si trei sa infiintam un centru de sprijin psihologic al parintilor care afla ca au copii cu epilepsie si de spriijin psihologic al adolescentilor care afla ca au epilepsie”, a povestit dr. Florea.

Urmareste filmul integral aici

Anul acesta, Asociatia Cluburilor Lions Romania si Primaria Municipiului Bucuresti aduc pentru al doilea an consecutiv in capitala Crosul Epilepsy Challenge 2019, pe 22 septembrie.

Cei  care doresc sa se alature cauzei din solidaritate fata de persoanele care se confrunta cu aceasta afectiune sunt asteptati duminica, 22 septembrie 2019, in Parcul Regele Mihai I al Romaniei – fostul parc Herastrau (Insula Trandafirilor), pentru o alergare de 5 km. Inscrierea se face pe site-ul epilepsychallenge.ro, taxa de participare fiind de 80 de lei.

Toate fondurile obtinute vor fi investite in reteaua nationala de Telemedicina in Epilepsie, respectiv in achizitionarea de aparate video EEG, atat de necesare pentru diagnosticarea si monitorizarea periodica a persoanelor cu epilepsie.

Autor: Alexandra Manaila

Poti urmari si materialele video: Epilepsia la copii, semne si simptome, Epilepsia la copii

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here