Mobilitatea si coordonarea copilului intre 1-2 ani

Din moment ce bebelusul tau invata sa mearga el devine… toddler! Afla aici mai multe despre mobilitatea si coordonarea copilului intre 1-2 ani.

Achizitia principala in aceasta perioada este faptul ca puiul tau incepe sa mearga! Si la doar cateva luni dupa ce invata sa faca primii pasi, vei observa cum alearga de parca se pregateste de vreun maraton.

Citeste si: 8 lucruri interesante despre mersul bebelusului

Unii bebelusi invata sa mearga inainte de a-si serba primul lor anisor, in timp ce majoritatea capata incredere abia dupa ce implinesc minunata varsta de 1 an!

La 6 luni dupa ce incepe toddlerul sa mearga, specialistii spun ca deja are abilitatea de a-si tine picioarele ceva mai drepte si ca treptat dispare tendinta lui de a merge “cracanat” sau asa numitul “mers de ratusca”.

De asemenea, in aceasta perioada vei observa cum reuseste sa tina cu ambele maini mingea, sa fie mai interesat de cuburi si de ideea de a “construi”, de a se catara pe obiecte si de a le prinde cu manutele, de a merge in timp ce tine un obiect in mana etc.

Citeste si: Cele 10 achizitii minunate ale toddler-ului tau

Ce poti sa faci?

  • Sa-l incurajezi sa mearga, sa practice cat mai mult, sa nu te sperii de fiecare data cand pica, sa nu te grabesti sa-l ridici tu, incurajeaza-l sa se ridice singur. Astfel va capata mai mult incredere in abilitatile lui!
  • Sa-i oferi spatiu de explorare, atat in interior (covor sau carpeta in camera, pentru a-i face “aterizarile” mai usoare), cat si in exterior (sa mearga pe iarba in curte sau in parc, sa se joace la nisip etc).
  • Sa te inarmezi cu multa rabdare, pentru ca micutul tau va fi dornic sa se miste, sa descopere, sa mearga, sa alerge, sa vada si sa stie totul.
  • Pentru ca va fi destul de activ in aceasta perioada, specialistii iti recomanda sa-l ajuti sa-si dezvolte abilitatile de mobilitate si coordonare, organizandu-i mici “trasee”: acasa ii poti pune pe covor cateva perne/cutii, pe care puiul tau sa invete sa le depaseasca (sa se catare pe perna, sa inconjoare cutia), iar afara sa-i dai mingea si sa-l rogi sa o arunce spre tine etc.

Daca puiul tau a implinit varsta de 18 luni si nu merge sau merge doar pe varfuri, o vizita la pediatru ar fi recomandata pentru a afla informatii despre cum a-i putea sa-l ajuti.

S-ar putea sa te intereseze si: Pa-pa suzeta! Sunt deja mare!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here