Imitatia este esentială in procesul de invatare

Noi, adultii, ne ferim in principal sa vorbim urat in fata copiilor, de teama ca isi vor insusi limbajul si ne vor imita. Altfel spus, instinctiv stim ca micutii sunt ca niste dragalase maimutici care fac sau spun ce vad sau aud la noi. Avand aceasta informatie foarte importanta, ar trebui sa o folosim in avantajul nostru. De fapt nu al nostru, ci al copilului, pana la urma. Nu trebuie decat sa facem lucrurile pe care vrem sa le faca si copilul.

Imitarea este un bun instrument de invatare si de dezvoltare cognitiva pentru copii. Inca din primele luni de viata copiii imita expresiile faciale ale parintilor (de exemplu zambetul). Ulterior, prin acelasi proces sunt preluate sunetele, utilizarea functionala si simbolica a obiectelor si aspecte ce tin de imitarea motorie (de exemplu mersul, bataia din palme – aplaudatul, etc).

Atunci cand vorbim despre copiii cu autism, discutam de cele mai mule ori despre o dificultate in a realiza acest proces. In cele mai multe cazuri copilul cu autism nu are contact vizual de lunga durata, ceea ce face dificila copierea comportamentelor. De asemenea, copilul cu autism poate manifesta dezinteres total fata de persoanele din jur, impiedicand achizitionarea informatiilor.

Motricitatea copilului, afectata de lipsa imitatiei

“Limbajul si partea cognitiva nu sunt singurele care au de suferit in lipsa imitarii sau in cazul unei imitari defectuoase ori fragmentate. Si partea motrica este afectata. Lipsa copierii comportamentelor celor din jur are repercusiuni la nivelul mobilitatii si flexibilitatii aparatului locomotor, la realizarea pensei, si poate duce la dificultati de autoservire”, sustine Bianca Tigau, specialist in cadrul Asociației pentru Interventie Terapeutica in Autism (AITA).

Unui copil care nu imita ii va fi dificil sa mearga corect, sa tina paharul cu apa in mana si sa bea, sa manance singur, sa alerge si sa se joace cu mingea.

Mai mult, lipsa acestor abilitati se rasfrange si asupra socializarii. Copilului cu autism ii va fi dificil sa interctioneze cu semenii pentru ca nu va sti cum sa realizeze acest lucru. Sunt anumite comportamente si reguli pe care le invatam imitandu-i pe cei din jurul  nostru, mai ales intr-o situatie noua. Un exemplu ar putea fi: mergem la un restaurant si pe masa sunt multe tacamuri; este o situatie noua pentru noi si atunci ne uitam la cei din jur si le imitam miscarile.

Citeste si: Autism. Daca li s-ar oferi copiilor doar ABA, ar fi la fel de rau ca in cazul in care aceasta terapie nu ar exista

Pentru copilul cu autism este foarte important ca imitarea sa se imparta in mai multe programe, de exemplu: imitare orala, imitare verbala, imitare motorie, imitare motorie cu obiect, etc. “Toate acestea au ca scop impartirea unui intreg proces in pasi mici, mici prin care copilul sa deprinda acest mod de invatare si astfel sa si-l ia din mediu, fara interventii suplimentare“, a adaugat Bianca Tigau.

La Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism programele mentionate mai sus sunt programe de baza, care pun temelia pentru achizitiile viitoare. Astfel, copiii beneficiaza la fiecare ora de terapie individuala dar si in cadrul grupurilor de socializare, de activitati prin care invata sa imite. Predarea acestei abilitati se realizeaza in pasi mici si se intinde pe arii precum: comunicare si limbaj, motricitate fina, grosiera si socializare. Obiectivul principal este ca exersand in fiecare zi, copilul sa invete sa descopere si sa exploreze mediul de unul singur si sa culeaga informatii noi.

Autor: Laura Bogaciu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here