De ce parintii buni au copii neascultatori

Pentru a afla de ce parintii buni au copii neascultatori sau obraznici iti propunem urmatorul exercitiu. Imagineaza-ti doua tipuri de familii diametral opuse, fiecare dintre ele luand cina in propriul camin, intr-o seara oarecare.

In Familia Numarul Unu: copiii au maniere alese, lauda mancarea, vorbesc despre ce s-a intamplat la scoala, isi asculta parintii cu atentie si, la final, merg sa-si faca temele.

In Familia Numarul Doi: lucrurile stau destul de diferit. Isi striga mama cu apelativul “idioata”, isi iau tatal peste picior cand deschide gura sa spuna ceva; fac comentarii deplasate, care denota lipsa rusinii cand vine vorba de propriul corp; cand parintii ii intreaba cum merg cu lectiile, vor spune ca scoala este stupida, o vor sterge de la masa si vor tranti usa in urma lor.

Citeste si Zece greşeli frecvente pe care le fac parintii și efectele lor asupra dezvoltării emoţionale a copiilor

 Pare ca totul merge bine in Familia Numarul Unu si ca lucrurile au iesit de sub control in Familia Numarul Doi. Dar daca incercam sa patrundem in mintea copiilor, s-ar putea sa vedem o imagine cu totul diferita. In Familia Numarul Unu, copiii “buni” isi retin o serie intreaga de emotii nu pentru ca asa isi doresc, ci pentru ca nu simt ca ar avea optiunea de a se purta si a fi tolerati asa cum sunt in realitate. Simt ca nu-si pot lasa parintii sa vada daca sunt furiosi, suparati sau plictisiti, pentru ca se pare ca parintii lor nu au resurse interioare care sa-i ajute sa faca fata realitatii. Acesti copii trebuie sa-si reprime brutal sinele interior. Orice critica la adresa unui adult il raneste si il destabilizeaza intr-atat, incat (presupun ei) nu poate fi rostita.

In Familia Numarul Doi, copiii “rai” stiu ca legaturile dintre membrii familiei sunt solide. Ei stiu ca-si pot numi mama o “idioata inutila” pentru ca, in adancul sufletului, constientizeaza ca aceasta ii iubeste si ca ei, la randul lor, o iubesc pe ea, iar un acces de impolitete n-o sa le distruga relatia. Ei știu că tatal lor nu se va supara si nu se va răzbuna pe ei pentru că a fost batjocorit. Mediul in care traiesc este cald si suficient de puternic pentru a absorbi agresiunea, furia, cuvintele urate sau dezamagirile. Astfel, apare un rezultat neașteptat: copilul “bun” se indreapta spre o viata de adult plina de probleme si conformism, de rigiditate, lipsita de creativitate si cu o constiinta incarcata, care ar putea duce la ganduri suicidale. In timp ce copilul “obraznic” va deveni un adult matur emotional, cu o viata guvernata de spontaneitate, flexibilitate, toleranta la esec si putere sporita de autoacceptare. Ceea ce numim “obraznicie” este, de fapt, o explorare timpurie a autenticitatii si a independentei. Ca fosti copii “rai”, putem deveni mult mai creativi, pentru ca putem pune in practica mai usor idei care nu sunt aprobate pe loc de toata lumea; putem face o greseala, o prostie sau putem arata ridicol si nu va fi un dezastru pentru noi. Lucrurile pot fi reparate si imbunatatite. Suntem impacati cu propria sexualitate, asa ca nu ne vom simti excesiv de stanjeniti atunci cand ne vom afla in intimitate cu partenerul de cuplu.

Putem auzi critici despre noi insine și le putem face fata respingand, in acelasi timp, injustetea. Ar trebui sa ne obisnuim sa vedem obraznicia copiilor, cateva scene insotite de haos si, ocazional, ridicarea tonului vocii, ca apartinand mai degraba unui comportament sanatos, decat unui delict. Si, invers, sa ne temem de “micutii oameni” care nu cauzeaza niciun fel de probleme. Iar daca avem momente ocazionale de fericire si stare de bine, ar trebui sa ne simtitm recunoscatori pentru faptul ca, in trecutul indepartat, a existat aproape sigur cineva care a ales sa priveasca cu drag la un comportament profund nerezonabil si evident neplacut din partea noastra.

Traducere si adaptare de pe: thebookoflife.org.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here