Copiii militarilor si politistilor pot opta pentru pensie de urmas

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv pensiile militare de stat, prin care copiii militarilor, politistilor ori functionarilor publici cu statut special in activitate sau in rezerva pot opta pentru pensie de urmas. Astfel, conform anuntului Administratiei Prezidentiale, presedintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice si a art. 55 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Vezi si Copiii din ziua de azi incep sa economiseasca de la varsta de patru ani

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru eliminarea situatiilor discriminatorii in care se afla copiii urmasi ai persoanelor care aveau calitatea de soldati si gradati profesionisti in activitate sau in rezerva, mobilizati sau concentrati in unitati militare, decedati ca urmare a unor actiuni specifice in perioada in care erau asigurati in sistemul public de pensii, in temeiul Legii nr.19/2000, in raport cu urmasii soldatilor si gradatilor profesionisti care beneficiaza de dreptul la pensie militara de urmas, sub incidenta prevederilor art.47 si 55 alin.(1) din Legea nr. 223/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.

„Copiii militarilor, politistilor ori functionarilor publici cu statut special in activitate sau in rezerva, mobilizati sau concentrati in unitati militare, decedati ca urmare a unor actiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite in timpul si din cauza serviciului sau a unor misiuni si operatii in afara teritoriului statului roman, carora li s-a deschis dreptul la pensie de urmas in sistemul public de pensii, opteaza pentru o alta pensie, potrivit art. 55 alin. (11) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificarile si completarile ulterioare”, prevede actul normativ.

Potrivit proiectului de lege, de pensie de urmas pot beneficia si urmasii militarilor, politistilor ori functionarilor publici cu statut special.

„De o pensie de urmas egala cu baza de calcul prevazuta la art. 28, daca opteaza pentru aceasta, pot beneficia si urmasii militarilor, politistilor ori functionarilor publici cu statut special, aflati in situatiile prevazute la alin. (1), carora li s-a deschis dreptul la pensie de urmas in sistemul public de pensii”, conform sursei citate.

Citeste si Mamele care au crescut trei copii sa vor pensiona mai devreme

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here