Abia astepti sa creasca mare, iar atunci cand creste ti-e dor de el mic?

Inca din prima zi dupa nasterea baietelului meu toata lumea imi spunea “e mic, dar sa vezi ce repede trece timpul”, “nici nu-ti dai seama ca deja merge, apoi se duce la gradinita, merge la scoala si dupa aceea iti vorbeste despre iubite”. Abia astepti sa creasca mare, iar atunci cand creste ti-e dor de el mic?

Citeste si: Esti pregatita sa fii mama? Esti pregatita sa ti se schimbe viata?

Dar e atat de mic! Cum sa treaca atat de repede timpul?

Si cu toate acestea, aveam impresia ca am tot timpul din lume.

Ca puiul meu o sa fie muuuult timp bebelus.

Ca voi avea mult timp in fata ochilor acele manute pufoase de bebelus. Ca voi auzi mult timp ganguritul lui haios. Si ca voi schimba la infinit scutece.

Ca voi pupa la nesfarsit fiecare centimetru din piciorusele acelea grasunele.

Ah, da, si ca va sta non stop la pupat.

A stat.

Pentru ca asta isi dorea atunci, in perioada aceea minunata de “bebeluseala” ( ma gandesc ca si pentru ca nu prea au cum sa protesteze bebelusii “vai, iar ma pupa mami minimum o jumatate de ora de acum inainte…”).

Citeste si: Sa fii mama inseamna sa ai doua joburi si jumatate

Acum a crescut.

Merge la gradinita si sta mai putin “la pupat”. Doar cand are el chef sau cand isi aduce aminte de mine. Si ceilalti ma “incurajeaza” (a se citi = ma sperie teribil) ca va sta din ce in ce mai putin.

Maternitatea este plina de lucruri contradictorii.

Citeste si: 7 lucruri plictisitoare pe care le face o mama. Le recunosti?

Iti doresti sa adoarma copilul? Iar atunci cand doarme, ti-e dor de el?

Depui atata efort pentru a-ti adormi copilul la pranz, iar atunci cand reusesti (intr-un final!) iti vine sa topai dansul ploii (varianta “fara sonor”), iti privesti puiul cum doarme linistit (ca un ingeras!) si te induioseaza atat de tare imaginea aceea de prunc nevinovat in patut invelit cu paturica cu iepurasi, incat…ti se face imediat dor de copil. Chiar daca au trecut 2 minute de cand a adormit (iar tu ai cearcane cat “London Eye”.

Iti doresti sa vorbeasca? Apoi cand incepe sa vorbeasca, te rogi de el sa faca liniste macar un minut? Sau sa nu o mai intrebe (pentru a nu stiu cata oara!) pe doamna de la coada de ce a aruncat servetelul murdar pe jos? Si sa insiste. Si sa tot insiste.

Iti doresti sa fie independent, sa faca singur lucrurile? (Doamne, cat te-ai bucurat ca nu mai trebuie sa-i cureti nasucul, ca invatat sa-l sufle singur. Apoi te trezesti ca se scobeste in nas (singur, cat se poate de “independent” si de des), in timp ce canta “O, brad frumos!” la serbarea de la gradinita).

Visezi la ziua in care va incepe sa mearga, apoi te rogi sa nu mai alerge atata prin supermarket, ca aveti de cumparat si cartofi, nu doar biscuiti si jucarii.

Citeste si: 4 lucruri importante de stiut inainte de a fi mama!

Nu mai e bebelus si recunosc ca mi-e dor uneori de acea perioada.

Cu toate acestea, abia de-am asteptat sa creasca mare.

Pentru ca atunci cand era bebelus, nu putea sa-mi vorbeasca. Acum o poate face. Imi vorbeste. Si-mi spune atatea!

Pentru ca atunci cand era bebelus nu putea merge, acum alearga spre mine.

Pentru ca atunci cand era bebelus nu putea sa ma cuprinda cu manutele lui mici. Acum o poate face. Singur.

Si acum alege el cand sa ma pupe. Iar eu nu protestez. Niciodata.

Autor: Inga Stoian

S-ar putea sa-ti placa si: Andra Pascu: „Mamele uita tot ce a fost greu!”

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here