Stimularea senzoriala in primul an de viata al copilului: simtul tactil

In timpul sarcinii pielea este elementul de baza in comunicarea cu bebelusul. In ceea ce priveste stimularea senzoriala in primul an de viata al copilului, simtul tactil are un rol important. Afla de la psihologul clinician Cristina Badea cum ii poti stimula acest simt bebelusului tau.

psihologul clinician Cristina Badea (Centrul Logokids, www.logokids.ro)

Simtul tactil este primul care apare in jurul gurii si in palma cam in a saptea saptamana de sarcina, pentru ca pana la 32 de saptamani intregul corp sa fie sensibil la diferentele de temperatura, durere si presiune. Pielea de pe abdomenul mamei realizeaza contactul direct intre copil si lumea exterioara, luand astfel nastere la un dialog si la atasament.

Vezi si Stimularea senzoriala in primul an de viata al copilului: gustul

Fatul experimenteaza stimuli tactili atunci cand se misca prin uterul mamei, fiind mijlocul lui de explorare si de comunicare cu mama.

La nastere bebelusul are nevoie sa se simta in siguranta. Contactul piele-pe-piele ii ofera un confort deosebit si in acelasi timp creeaza un moment de intimidate cu parintele. In general poti incepe sa-i faci masaj bebelusului de indata ce ombilicul este vindecat. Pielea este cel mai intins organ si prin intermediul ei copilul poate fi stimulat, intrucat aceasta contine multe terminatii nervoase. In plus, bebelusului ii place sa fie atins.

Activitati de stimulare a simturilor:

  • Dupa baie masati pielea bebelusului cu putin ulei, desenand forme pe spatele acestuia. Vorbiti-i despre ceea ce faceti.
  • Suflati spre diferite parti ale corpului, numindu-le de fiecare data.
  • Gadilati-l usor cu un fulg.
  • Spalati bebelusul pe corp folosind diverse texturi (burete, carpa, prosop) si diverse tipuri de sapun (solid, lichid, sapun facut spuma).
  • Asezati-l dezbracat pe o suprafata foarte moale: blanita de oaie, o patura tricotata dintr-o lana moale etc.
  • Daca temperatura o permite, lasati bebelusul cat mai mult timp descult. Puneti-l sa calce pe suprafete de diverse texturi: nisip, iarba, lemn, pietricele, un covor moale etc.

Stimularea senzoriala joaca un rol important in dezvoltarea personalitatii copilului. Simturile il ajuta in primii ani sa descopere lumea si sa se descopere pe sine. Prin intermediul simturilor invata sa se apropie sau sa se fereasca de lucruri, locuri, persoane. Stimularea acestora intr-un mod potrivit varstei si nevoilor copilului este folositoare pentru cresterea acestuia intr-un mod armonios si firesc. Bebelusul tau nu se va naste cu toate simturile dezvoltate. Simturile incep sa se formeze la varste gestationale diferite, iar perioada lor de dezvoltare difera. In timp ce unele simturi se vor dezvolta complet in timpul vietii intrauterine, celelalte vor incepe sa se dezvolte inca din prima lui zi pe lume, pentru a-l ajuta in dezvoltarea lui fizica, mentala si emotionala si captarea de informatii despre mediul exterior.

Vezi si Stimularea senzoriala in primul an de viata al copilului: auzul

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here