Stimularea senzoriala in primul an de viata al copilului: auzul

Stimularea senzoriala joaca un rol important in dezvoltarea personalitatii copilului. Simturile il ajuta in primii ani sa descopere lumea si sa se descopere pe sine. Prin intermediul simturilor invata sa se apropie sau sa se fereasca de lucruri, locuri, persoane. Stimularea acestora intr-un mod potrivit varstei si nevoilor copilului este folositoare pentru cresterea acestuia intr-un mod armonios si firesc.

Bebelusul tau nu se va naste cu toate simturile dezvoltate. Simturile incep sa se formeze la varste gestationale diferite, iar perioada lor de dezvoltare difera. In timp ce unele simturi se vor dezvolta complet in timpul vietii intrauterine, celelalte vor incepe sa se dezvolte inca din prima lui zi pe lume, pentru a-l ajuta in dezvoltarea lui fizica, mentala si emotionala si captarea de informatii despre mediul exterior. Afla de la psihologul clinician Cristina Badea (Centrul Logokids, www.logokids.ro) cum i le poti stimula pe fiecare in parte.

 

Cristina Badea

Dezvoltarea auzului la bebelusi

Auzul prenatal este unul dintre cele mai bine dezvoltate simturi ale fetusului. Din a saptea luna de sarcina, mai exact din saptamana 27 de sarcina, bebelusul reactioneaza la sunetele pe care le aude frecvent: bataile inimii mamei si vocea profunda a tatalui.

Aceste frecvente joase sunt auzite infundat, dar raman pentru totdeauna in memoria primitiva a copilului. Dimpotriva, sunetele de inalta frecventa constituie viata de zi cu zi si-l incurajeaza pe acesta sa descopere lumea, cu toate ca pot fi si o sursa de stres. Acest tip de stres il poate simti si fetusul exprimandu-si nemultumirea prin miscari rapide si sacadate, oarecum dezordonate. El se relaxeaza la sunete precum: sunetul valurilor, vantul care adie, sunetul indepartat al clopotelor de biserica. Miscarile simtite vor fi mai ordonate si mai calme cand vei pune mana pe abdomen, acest lucru asigurandu-i o stare de confort si siguranta.

Tot pe perioada sarcinii, fetusul poate reactiona inclusiv la emotiile tale.

Bebelusul tau va fi gata sa capteze fiecare sunet si va acorda o atentie sporita vocilor, ajungand astfel ca, la aproximativ varsta de 2 luni, sa se linisteasca la auzul vocilor familiare.

Vezi si Sunete delicate pentru auzul bebelusului

Activitati de stimulare a simtului auditiv:

  • Vorbiti-i si cantati-i cat mai des. Puneti-i muzica in surdina, genuri cat mai diferite, dar nu foarte turbulente. Daca in timpul sarcinii i-ati cantat un cantecel, incercati sa i-l cantati si acum, mai ales in momentele sale de neliniste.
  • Faceti zgomot cu diverse obiecte (clopotei, maracas, loviti usor cu o lingurita obiecte din lemn, sticla, metal) in apropierea urechii sale pentru a-l determina sa isi intoarca capul spre directia sunetului.
  • Puneti in sticle cu capac diverse tipuri de seminte si lasati-l sa le agite pentru a asculta diferitele tipuri de sunete produse de acestea. Lasati-i la indemana obiecte pe care sa le poata folosi pentru a produce zgomot: linguri, farfurii din metal sau lemn etc.
  • Prindeti-i de incheieturile mainilor sau picioarelor clopotei de mici dimensiuni, in asa fel incat la fiecare miscare sa produca un sunet.
  • Faceti vocalize si determinati-l sa va imite.

Vezi si Dezvoltarea auzului bebelusului

Autor:Laura Bogaciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here