Cum te vei simti dupa nastere si cum poti grabi refacerea

Imagine de xboctoba de la Pixabay

Nasterea implica un efort suplimentar fizic si o presiune puternica asupra organismului. In timp relativ scurt insa, echilibrul se va restabili si vei putea sa te ocupi linistita de bebelusul tau. Depinde si de tine cat de repede se va intampla acest lucru.

Dupa ce nasti, indiferent ca este vorba de nastere normala sau de cezariana, dupa eliminarea placentei si pana la revenirea organismului la starea normala, in principal a organelor genitale, se spune ca te vei afla in starea de lauzie, care dureaza in medie 6 saptamani. Vulva, perineul si peretii vaginali care au fost foarte mult solicitati in timpul nasterii normale, isi vor reveni destul de rapid si se vor reface intr-o perioada scurta, de cateva saptamani. Daca totul a decurs normal, si in conformitate cu puterile fiecarei femei, te poti da jos din pat chiar imediat dupa nastere, iar in caz de cezariana, cam a doua zi. Dupa prima zi de la nastere se produce asa-numita involutie uterina, care reprezinta revenirea treptata a uterului la starea normala. Organele genitale manifesta scurgeri denumite lohii, provenite din uter, ce contin sange in primele 2-3 zile, poate chiar o saptamana, apoi, treptat devin roz, pana la alb galbui, disparand total cam in a patra saptamana. Ele au un miros specific si au rol de protectie impotriva infectiilor. Este foarte important sa urmaresti culoarea si cantitatea acestora, deoarece orice modificare poate indica o problema.

Misca-te, dar nu forta lucrurile

In acest interval, pot sa apara colici uterine, mai ales la femeile care au mai nascut, din cauza retinerii in cavitatea uterina a cheagurilor de sange. Ele pot fi ameliorate prin folosirea medicamentelor calmante. Starea de oboseala a unei femei care a nascut normal se termina la cateva ore dupa nastere. Pulsul este mai lent in timpul lauziei, 60-70 de pulsatii pe minut, iar temperatura in aceasta perioada este sub 37 de grade. Alaturi de mobilizarea precoce, importanta este si realimentarea treptata. In prima zi dupa operatie in caz de cezariana, vei avea voie sa bei numai lichide. A doua zi, ti se vor permite unele mancaruri solide. Daca nu intervine nicio problema, vei sta in spital doar doua zile dupa nasterea normala si trei-patru zile dupa cea prin cezariana. Important pentru o refacere rapida este sa te misti cat mai repede si cat mai mult.

Cand ajungi acasa, nu ai voie sa ridici nimic greu. Solicita ajutorul partenerului sau al restului familiei si nu te incapatana sa faci totul singura. Odihneste-te neaparat si in timpul zilei, cat doarme bebelusul, pentru ca in aceasta perioada imunitatea si rezistenta organismului tau sunt mai scazute. Cicatricea abdominala la cezariana se vindeca destul de repede, doua-trei saptamani. Cicatricea uterina este insa mai importanta, deoarece nu se vede si de aceea trebuie protejata si supravegheata pana la 6 saptamani. In mod normal, la controlul de 6 saptamani, cicatricea uterina este si ea consolidata si dispare si durerea usoara care s-ar putea sa te supere in aceste saptamani. S-ar putea ca inca o luna sau doua sa mai simti o usoara amorteala in zona respectiva.

Neplaceri in tranzitul intestinal

Femeia lauza se poate confrunta cu unele episoade de constipatire, dar aceasta problema se rezolva consultand un medic sau un farmacist. Tranzitul intestinal se va relua mai greu, din cauza interventiei chirurgicale si a anesteziei in caz de cezariana. De aceea, pentru prevenirea constipatiei, trebuie sa te dai jos din pat cat mai repede si sa te plimbi cat mai mult. Este foarte important sa te misti si sa mergi, pentru a preveni aparitia tromboflebitei.

Nu trebuie insa sa faci efort prea mare daca ai febra peste 37 de grade. O epiziotomie tipica sau o ruptura de gradul doi sau trei se vindeca de obicei in doua sau in trei saptamani (firele dizolvandu-se in aceasta perioada). Unele femei simt putina durere timp de o saptamana sau doua, in timp ce altele prezinta disconfort pentru o luna sau mai mult.

Mamele ce au mai multe rupturi severe (de gradul trei sau patru) pot sa prezinte dureri sau disconfort pentru mai mult de o luna. In astfel de cazuri, poate aparea incontinenta pentru gaze si, in primele zile dupa nastere, pot sa aiba probleme la urinat si momente de balonare. Alimentatia este importanta, mai ales daca alaptezi. Consulta-te cu medicul specialist sau moasa.  Pentru a scapa de constipatie, poti consuma laxative naturale, cum este compotul de prune.

Vei avea voie sa faci baie zilnic daca ai nascut normal, iar dupa cezariana acest lucru este posibil dupa cateva zile. Monitorizeaza-te pe perioada lauziei pentru ca, mai ales dupa cezariana, pot sa apara unele complicatii. Cele mai frecvente complicatii ale lauziei sunt endometrita post-partum (infectia peretelui uterin) si infectia taieturii. Mai pot aparea infectii de tract urinar, incetinirea tranzitului intestinal si mastite, adica infectii la nivelul sanilor. Avand in vedere ca externarea se face repede in zilele noastre, trebuie sa fii supravegheata foarte corect in ambulatoriu. De aceea, chiar daca iti este greu, trebuie sa mergi la control la doua saptamani dupa operatie, apoi la sase saptamani, cand se termina lauzia. Bineinteles ca in aceasta perioada poti sa te adresezi medicului tau ori de cate ori ceva nu este in regula.

Mai ales in primele zile dupa nastere, este foarte importanta igiena organelor genitale, pentru a preintampina aparitia oricaror infectii. Igiena externa se face cu apa fiarta si racita, sapun delicat si dupa uscare se aplica un pansament steril sau un absorbant igienic. Deoarece sanii trec si ei printr-o schimbare majora, igiena lor trebuie facuta cu grija, mai ales ca pot sa apara crapaturi din cauza maririi volumului, sau crapaturi ale mamelonului, care se produc mai ales la femeile care nu au mai alaptat, in urma suptului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here