Acasa, locul perfect pentru bebelusul nascut prematur! Ce inseamna totusi „acasa”?

Un studiu recent arata cum copiii nascuti prematur se pot dezvolta normal, din punct de vedere psihic, daca locuiesc intr-un mediu familial armonios.

Cu cat cresc, copiii care s-au nascut cu cel putin zece saptamani inainte de termen au un risc de a dezvolta ADHD, tulburari din spectrul autist sau tulburari de anxietate. Totodata acestia au o sansa mai mare, comparativ cu cei care s-au nascut la termen, de a dezvolta alte probleme, precum cele cognitive, dificultati de limbaj sau intarzieri in dezvoltarea psihomotorie, scrie Science Daily.

Cercetatorii de la Facultatea de Medicina „St. Louis”, din cadrul Universitatii din Washington, si-au dorit sa investigheze cauza pentru care acesti copiii se pot confrunta cu afectiunile amintite anterior. Specialistii au descoperit ca sanatatea mintala a acestor copii nascuti prematur este legata mai putin de provocarile medicale cu care se confrunta dupa nastere fiind vorba, mai degraba, de atmosfera de acasa, dupa ce au parasit sala de terapie intensiva.

Citeste si Beneficiile metodei de ingrijire „in stil cangur” asupra bebelusilor nascuti prematur 

Rezultatele noului studiu arata cum acesti copii, care s-au nascut prematur si care au avut parte de un mediu linsitit si placut acasa, dar si o mama „sanatoasa” si capabila sa alapteze, au avut o crestere si dezvoltare psihica normale.

Aceasta cercetare a fost publicata recent in Jurnalul de Psihologie si Psihiatrie ale Copilului.

„Mediul de acasa este factorul care-i diferentiaza pe acesti copii. Copiii nascuti prematur, care au crescut si s-au dezvoltat excelent, au avut mame care au raportat un nivel scazut de depresie postnatala si de stres. Acesti copii au primit mai multa stimulare cognitiva din partea parintilor carora le-au citit si cu care au deprins activitati/jocuri prin invatare”, explica Rachel E. Lean, cercetator in psihiatria copilului si unul dintre autorii studiului.

Oamenii de stiinta care au initiat acest studiu considera ca aceste rezultate pot da o veste buna, deoarece sanatatea mintala a mamei si mediul familial sunt factori modificabili si, astfel, se pot face interventii cu scopul de a imbunatati situatia pe termen lung, in cazul copiilor nascuti prematur.

Specialistii au evaluat 125 de copii in varsta de cinci ani. 85 dintre micuti s-au nascut cu cel putin zece saptamani inainte de termenul stabilit, in timp ce restul de 40 de copii erau nascuti la termen, mai precizeaza Science Daily.

Citeste si Ingrijirea unui bebelus prematur: primele zile acasa

Autor traducere: Andreea Borcila

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here