Un elev din Vâlcea a fost amendat pentru că a mers la școală cu un pistol de tip airsoft

Fotografie reprezentativă/ Sursa: Pixabay

Un elev din Râmnicu Vâlcea, în vârstă de 17 ania fost amendat pentru că a mers la școală cu un pistol de tip airsoft. Adolescentul a primit o amendă de 2.500 de lei, potrivit  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.

Reprezentanții jandarmeriei au fost anunțat luni de către conducerea Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea că un elev a venit  înarmat la şcoală.

„Jandarmii care se aflau în apropierea unităţii de învăţământ au intervenit imediat, iar în urma verificărilor efectuate, au descoperit asupra tânărului de 17 ani, un pistol de tip airsoft. Întrebat cum a intrat în posesia lui, acesta le-a răspuns jandarmilor că a cumpărat pistolul de pe un site cu anunţuri, de la un necunoscut”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Vâlcea, George Tacale, citat de Agerpres.

Adolescentul a fost amendat, iar arma i-a fost confiscată.

Reprezentantul Jandarmeriei Vâlcea a menţionat că pentru acest tip de arme este nevoie de un aviz special, neputând fi achiziţionate de minori şi nici folosite în public, deoarece deşi sunt considerate de mulţi drept jucării, ele pot fi periculoase.

Este pentru a treia oară, în ultimele trei luni când asupra unui elev de liceu din Vâlcea este găsită o astfel de armă, potrivit adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here