Tulcea: rata mortalitatii infantile de cinci ori mai mare decat in Bucuresti

Desi rata mortalitatii infantile este in dinamica descendenta in ceea ce priveste media pe tara, odata cu dotarea maternitatilor cu aparatura medicala vitala, harta Romaniei ne arata ca sunt in continuare judete in care situatia s-a cronicizat sau chiar agravat. In Tulcea, rata mortalitatii infantile este de cinci ori mai mare decat in Bucuresti, unde se afla majoritatea maternitatilor de nivel III.

Citeste si Aparatura medicala vitala bebelusilor nascuti prematur, la Cluj

Astfel, datele provizorii procesate de INS pentru 2018 arata ca:

  • Cele mai mari rate ale mortalitatii infantile (la mia de copii nascuti vii) s-au inregistrat in judetele:
Tulcea 15.5
Botosani 12.9
Salaj 11.5
Calarasi 11.2
Caras-Severin 10

 

  • La polul opus, cele mai mici rate ale mortalitatii infantile s-au inregistrat in judetele:
Dambovita 2.9
Municipiul Bucuresti 3.6
Ilfov 4.1
Giurgiu, Arad, Timis 4.5

 

  • S-a mentinut clivajul urban/rural. Astfel, rata medie a mortalitatii in randul copiilor sub un an este de 5,3 in urban in 2018, fata de 7,4 la mia de copii nascuti vii, cat era in 2012. Pentru rural, rata medie este de 7,9 in 2018, fata de 12,9 cat era in 2012.

Cu toate ca media pe tara a ratei mortalitatii infantile a scazut, sunt judete unde situatia ramane dramatica, mai ales in ceea ce priveste accesul la servicii medicale urgente si performante.

Salvati Copiii Romania

Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania, a explicat: „Salvati Copiii Romania a intrat in cel de-al optulea an al programului de combatere a mortalitatii infantile, un capitol inca dramatic pentru Romania. Cand am demarat acest program, nu stiam inca dimensiunile fenomenului si am aflat ca cel mai dur criteriu de departajare intre o maternitate unde prematurii si nou-nascutii cu patologii severe traiesc si cea in care sansele lor la viata sunt reduse este aparatura medicala.

Un ventilator cu suport respirator poate sa para o banalitate. Insa el nu este. Este pur si simplu criteriu pentru viata sau moarte. Sunt judete unde rata mortalitatii infantile ramane de peste doua ori mai mare decat cea a marilor orase, unde exista maternitati de gradul III, dotate cu aparatura medicala performanta.

Tocmai de aceea Salvati Copiii a creat acest mecanism in care maternitatile ne comunica nevoile lor, iar noi punem in miscare o intreaga retea pentru a le putea sprijini. Pentru ca diferenta dintre viata si moarte o face un incubator.”

In Romania, nasterea este discriminatorie: lipsa aparaturii medicale intr-o maternitate face diferenta intre viata si moarte.

Astfel, tabloul static al mortalitatii infantile plaseaza judetul Tulcea in fruntea listei, cu o situatie alarmanta – o crestere semnificativa a ratei mortalitatii infantile, de la 6,5 in 2017 la 15,5 la mia de copii nascuti vii, in 2018, potrivit datelor provizorii furnizate de INS. In 2012, rata mortalitatii infantile in judet era de 11 la mia de copii nascuti vii.

Vezi si Rata mortalitatii infantile, dubla in anumite judete din Romania

Ca o mentiune, rata mortalitatii infantile este in stransa dependenta cu natalitatea si aceasta este una dintre explicatiile unor diferente intre topul judetelor, in ceea ce priveste numarul deceselor inregistrate la copiii sub un an.

Astfel, topul se inverseaza atunci cand vorbim despre numarul deceselor la copii sub un an, cap de lista fiind Bucurestiul, cu 72 de decese in 2018.

In tablou, judetele cu cele mai mari valori absolute (top 5) arata astfel :

Municipiul Bucuresti 72
Suceava 67
Bacau 48
Botosani 46
Brasov, Iasi, Constanta 43

Judetele cu cele mai scazute valori absolute (top 5)

Giurgiu, Mehedinti 10
Dambovita 12
Alba 14
Ialomita, Teleorman 15

 

Viata prematurilor depinde de investitia in maternitati

In total, in Romania exista 22 de unitati medicale de nivel 3, dintre care noua in Bucuresti. Tara noastra se confrunta cu o incapacitate grava de a raspunde nevoilor de ingrijire neonatala: desi necesarul ar fi de 600 de locuri in terapia intensiva neonatala (30 de locuri la un milion de locuitori), sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, reprezentand asadar 50% din capacitatea de a ingriji nou-nascutii prematuri.

Echipamentele medicale insuficiente reprezinta o problema frecventa in Romania, conform datelor din analiza Salvati Copiii privind situatia maternitatilor din Romania – 13% dintre maternitatile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-nascutii prematuri, 56% dintre maternitatile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator si 14% dintre maternitatile de nivel III au o singura masa de reanimare pentru copii.

Ultimul proiect national de dotare a maternitatilor si sectiilor de terapie intensiva neonatala dateaza de mai bine de zece ani, din 2007, vreme in care unele aparate sunt deja defecte si nu mai pot fi folosite.

Citeste si Un incubator si doua monitoare donate Spitalului de copii „Grigore Alexandrescu”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here