Sofer de microbuz scolar acuzat ca a hartuit o fetita de 13 ani

Un sofer de microbuz scolar este acuzat ca a pipait si hartuit o fetita de 13 ani. O femeie din Rosiorii Mari, judetul Olt, il acuza pe acesta ca a pipait-o si i-a pus intrebari indecente fiicei sale, in varsta de 13 ani, iar plangerea impotriva barbatului a putut-o depune abia dupa ce a sunat la 112, pentru ca politistul din sat a amanat-o.

Citeste si Bebelus asfixiat in punga. S-a nascut viu si a fost ucis de mama

Laura Barbu din satul Rosiorii Mari spune ca a descoperit prin ceea ce trecea fetita ei pe 30 martie, anul acesta. Copila de doar 13 ani mergea, in ziua respectiva, la dansuri, la Ansamblul Dobromeanca, si s-a dus sa astepte in statie microbuzul. Era singura si la un moment dat a intrat in magazinul care ii apartine soferului de microbuz, iar acesta ar fi pipait-o si i-ar pus intrebari indecente.

„Pe 30 martie, fata a venit acasa, dupa ce a fost la dansuri si a inceput sa imi povesteasca ce s-a intamplat. Inainte sa vina microbuzul ea a traversat la magazin sa isi cumpere guma, ca uitase sa se spele pe dinti. Magazinul apartine chiar unuia dintre soferii de pe microbuzul scolar. A intrat, a cerut guma. El s-a dat pe dupa vitrina ca si cum sa puna marfa si i-a pus mana fetei pe fund, pe sani, <Ia zi, ce ti-au crescut. Ai prieten? Daca nu ai, te invat eu cum sa iubesti. Vrei sa avem o relatie?>, Fata s-a speriat a cerut guma si el i-a dat si o ciocolata. De frica, ea luat si ciocolata si a plecat la dansuri”, a povestit mama fetei.

Femeia a spus ca in aceeasi zi a aflat ca fata primea avansuri de mai mult timp, fiica ei povestindu-i ca barbatul o atingea pe maini sau pe picioare inca din luna august a anului trecut.

„Eu am mai aflat in timp de la fata ca el ii dadea ciocolata, dar am zis ca sa ii multumeasca, ca poate da ca are un copil care a murit dupa un accident de masina. Nu mi-am inchipuit ca urmarea alte scopuri. De fapt, el inca de anul trecut ii punea fetei mana pe manute si pe piciorus, dar eu nu stiam aceste lucruri”, a spus femeia.

Imediat ce a aflat ce i se intampla fetei, Laura Dobrun a incercat sa ia legatura cu politia, dar spune ca a fost mereu amanata si a fost nevoita sa sune la 112 pentru a reclama cazul.

Citeste si Ed Sheeran a fost hartuit in copilarie fiindca era roscat

„Sectia de Politie este la Dobrun, la 4 kilometri distanta de satul nostru. Politistii nu stau acolo si stiind acest lucru am sunat pe unul dintre ei si i-am spus situatia. Era pe final de saptamana si mi-a zis ca sa ma duc saptamana urmatoare, lunea. M-am trezit in ziua respectiva, nu am baut nici cafeaua, am sunat politistul si mi-a zis ca nu are timp, ca sa ma duc miercuri. Am sunat pe primar si el tot miercuri mi-a zis. M-am enervat si am sunat la 112. Atunci a venit un echipaj si ne-a luat declaratie in curte. Si dansii se inchinau de ce spunea fata. Chiar atunci cand ei luau declaratia el trecea pe drum cu microbuzul. Le-am si aratat ca el este. Dupa ce au luat declaratii cei veniti prin 112, am primit apel de la seful postului ca de ce nu l-am sunat pe el ca se ocupa personal. Am sperat atunci ca totul se va rezolva”, a declarat femeia.

Ea a mai spus ca si alte fetite din localitate ar fi primit avansuri de la barbat, iar unele au mers cu parintii la politie, unde una dintre fete ar fi povestit ca barbatul i-a bagat mana pe sub bluza si pe sub pantaloni si ca i-ar fi propus sa se distreze. Dupa depunerea plangerilor, insa, s-ar fi facut presiuni ca reclamatiile sa fie retrase.

„La politie au mai mers si mamele altor fete si au depus declaratii. Si fiicei mele i s-au luat trei declaratii, dupa care am inceput sa primim presiuni ca sa ne retragem plangerile. Parintii celor patru fete care au depus plangere si-ar fi retras pana la urma cele declarate, din ce am aflat. El nu are niciun fel de interdictie”, a mai spus femeia.

Mama fetitei de 13 ani a continuat demersurile si spune ca au urmat si alte umilinte.

„Dosarul a ajuns la Parchetul din Caracal si acolo am fost chemati la audieri. Fata mea a dat alta declaratie, iar la final doamna care a ascultat-o si a vazut declaratia si le-a citit si pe cele de la politie i-a zis fiicei mele Alexandra, <Mai, Alexandra sa fim sincere, de ce ai luat ciocolata? Inseamna ca si tie ti-a placut>. Fata mea a inceput sa transpire si sa tremure atunci cand doamna procuror i-a zis asta. Am plecat cu ea acasa si mi-a zis: <mami sa nu ma mai duci acolo>”, a mai povestit Laura Barbu.

Ea a mai spus ca dupa aceasta intamplare fiica ei nu mai manca, nu mai dormea si a fost nevoita sa apeleze la psiholog. A avut insa surprize si cu unul dintre medicii la care au mers, care dupa trei sedinte i-a spus ca fata este bine si a refuzat sa-i elibereze o adeverinta privind consilierea psihologica, spunand: „Ce vrei, sa ii faci rau omului aluia? Parca esti bagata la 380”.

Ulterior, fetita a continuat terapia cu un alt psiholog, din Craiova, a mai trecut peste trauma, dar tot mai are temeri. Barbatul care i-ar fi facut avansuri fetei de 13 ani nu mai este pe microbuzul scolar, insa, potrivit femeii, a fost angajat la primarie pana se solutioneaza cazul.

Ea a mai declarat ca primeste mereu mesaje de la barbat prin care acesta ii spune ca nu are ce sa ii faca.

„Cand ne vede, rade si ne trimite mesaje ca nu avem ce sa ii facem. Ca el poate sa cheltuie miliarde. Ca noi nu avem ce sa facem, ca dosarul se va judeca aici”, a spus Laura Barbu.

Barbatul acuzat nu a putut fi contactat. Reprezentantii IPJ Olt au confirmat ca au inregistrat un dosar penal in acest caz si ca dosarul a fost transmis intre timp Parchetului de pe langa Judecatoria Caracal.

Sursa: Mediafax

Citeste si Ce alegi sa faci intr-o situatie de bullying?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here