Profesori nemultumiti ca doua clase ale unui liceu vor fi desfiintate din toamna

Profesorii din Adjud sunt nemultumiti de faptul ca doua clase ale unui liceu vor fi desfiintate din aceasta toamna. Cadrele didactice vor sa se intalneasca cu ministrul Ecaterina Andronescu, dupa ce, miercuri, nu au obtinut un raspuns favorabil de la reprezentantii ISJ Vrancea.

Vezi si Un liceu din Dej ramane cu o singura clasa de liceu

Profesorii de la Colegiul National „Emil Botta” din Adjud s-au intalnit cu reprezentantii ISJ Vrancea, nemultumiti de faptul ca liceul va pierde din toamna doua clase a IX-a.

Am fost anuntati in februarie ca vom pierde o clasa la liceu din septembrie, iar in 3 iunie ne-au anuntat ca in Consliul de Administratie al ISJ s-a decis sa mai mute de la noi inca o clasa la Liceul de Arte din Focsani. Profesorii colegiului nostru sunt nemultumiti, ne-am dus cu un autocar la Focsani, ne-am intalnit cu inspectorul general scolar, dar nu am primit niciun raspuns”, a declarat Dumitru Emil, directorul Colegiului National „Emil Botta”.

Noi avem acum opt clase de absolventi de clasa a XII-a, ar trebui sa avem tot atatea clase a IX-a, dar am fost anuntati ca vom avea cu doua mai putin”, a spus si Mirela Oglan, liderul sindicatului din liceu.

Potrivit directorului unitatii scolare, masura de mutare a claselor in Focsani nu se justifica, intrucat exista populatie scolara in Adjud, iar rezultatele colegiului sunt bune, in conditiile in care anul trecut un elev al liceului a luat 10 la Bacalaureat, iar un altul 10 la Evaluarea Nationala.

Am facut un consiliu profesoral si am stabilit ca vom incerca sa obtinem o intalnire cu doamna ministru Ecaterina Andronescu, in urma careia speram ca aceasta problema sa fie remediata”, a mai spus Dumitru Emil.

Reprezentantii ISJ Vrancea au spus ca decizia de mutare a claselor a fost luata in urma unor studii. Inspectorul general scolar Dorin Cristea le-a cerut profesorilor sa se intoarca la scoala si sa isi reia cursurile.

Citeste si S-au completat clase de liceu cu note intre 2 si 3

Am discutat cu dumnealor, le-am explicat hotararea. Vor ramane cu clasele stabilite prin planul de scolarizare, nu avem cum sa schimbam. Planul de scolarizare este facut in baza unor studii. Le-am recomandat profesorilor de la Adjud sa reinceapa activitatea. Nu au voie sa faca astfel de proteste. M-a deranjat faptul ca au spus ca noi ingradim dreptul la educatie. Dar ei nu ingradesc dreptul la educatie cand suspenda cursurile? Exista reguli pentru declansarea unui protest, nu poti sa intrerupi cursurile pentru ca ai o nemultumire. Le-am recomandat sa reinceapa cursurile”, a declarat inspectorul general al ISJ Vrancea, Dorin Cristea.

La Colegiul National „Emil Botta” din Adjud invata peste 1.000 de elevi.

O situatie similara s-a inregistrat si in judetul Cluj, unde profesorii de la Liceul Tehnologic „Constantin Brancusi” din Dej au trimis un memoriu la ISJ, dupa ce au fost anuntati ca institutia va ramane cu o singura clasa de liceu pentru anul 2019 – 2020. Ei cer ISJ Cluj sa revina asupra deciziei.

Vezi si Copiii cer autoritatilor scoli fara bullying

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here