Patru copii au povestit cum erau chinuiti in centrul din cadrul proiectului social Projekt Maramures

Procurorii DIICOT au audiat, potrivit unor surse judiciare, patru copii, care au povestit cum erau chinuiti in centrul din cadrul proiectului social Projekt Maramures. Minorii audiati de DIICOT in dosarul de sclavie din Maramures au relatat in fata procurorilor cum erau pusi sa munceasca si sa care pietre si lemne, cum erau inchisi in camera de pedeapsa, sau cum li se lua farfuria din fata cand nu mancau suficient de repede.

Citeste si Copii abuzati si tinuti in sclavie, in Maramures

Unul dintre tineri a povestit ca nu a spus nimanui ce se intampla in centru deoarece regula era sa nu detina nimeni telefon, iar in primele patru luni nu aveau voie sa-si contacteze familia. Atunci cand vorbeau totusi cu familiile lor, ei erau supravegheati si nu puteau spune ce indurau in centru.

De asemenea, un tanar a incercat sa fuga pentru ca a fost pus sa munceasca in conditii grele si, drept pedeapsa, a fost inchis intr-o camera de pedeapsa aflata la o distanta de 5 minute de mers pe jos de centru.

Acolo, tinerii pedepsiti sunt inchisi si nu pot merge nici la toaleta decat daca bat la usa si deschide supraveghetorul. In privinta activitatilor la care erau supusi tinerii, acestia au spus ca aveau program care incepea la ora 8 dimineata si, pana la ora 18, erau pusi sa care pietre, beton, lemne.

Altul a precizat ca a fost lovit de mai multe ori fara motiv si a ramas 3 saptamani la izolare pentru ca a spus ca nu mai poate lucra pentru ca este prea obosit. Supraveghetorii l-au lovit pana i-a curs sange din nas.

De asemenea, tinerilor care nu mancau suficient de repede li se lua farfuria din fata. Cu toate astea, erau certati ca sunt prea slabi si nu trebuie sa arate ca sunt supusi unor rele tratamente.

Tinerii nici nu au primit tratamente medicamentoase, desi ar fi trebuit si nici nu au mers la scoala sau participat la activitati educative. Unul dintre minori a povestit ca a primit un tratament medicamentos in Germania pe care trebuia sa il urmeze si in Romania, insa supraveghetorii l-au confiscat.

Mai mult, o tanara a spus cum a fost pusa sa rupa aschii de lemn cu mainile, apoi sa le aranjeze si sa faca ordine. Toata ziua a trebuit sa faca acest lucru.

Cand tinerii refuzau sa lucreze, erau loviti deoarece, potrivit supraveghetorilor, munca era obligatorie. Unul chiar a incercat sa se sinucida, inghitind 30 de pastile gasite intr-un sertar al supraveghetorilor sau a incercat sa se taie cu o lama pe brate.

Unul dintre cetatenii germani suspectati in cazul de sclavie din Maramures, barbatul, a fost retinut. Este cea de-a patra persoana retinuta in acest caz. Ambasada Germaniei din Romania a fost anuntata despre acest caz, anunta DGASPC Maramures, copiii urmand sa aiba parte de asistenta sociala pana la preluare.

Citeste Si baietii pot fi abuzati sexual! Povestile „copiilor” din spatele traumelor

Mai multe perchezitii au avut loc, marti, in Maramures, la un grup infractional banuit de trafic de persoane, din care fac parte si doi cetateni germani, sot si sotie. Grupul este suspectat ca aducea copii din Germania pentru „reeducare”, dar ii folosea pentru munci epuizante. Copiii erau tinuti in sclavie, umiliti si batuti.

Familiile copiilor se indreapta catre Romania

Marius Budai a declarat ca a trimis Corpul de Control la AJPIS, structura din cadrul Ministerului Muncii, care a acordat autorizatie de functionare programului din Maramures, unde ar fi fost abuzati 4 copii. Ministrul a mai spus ca familiile minorilor sunt in drum spre Romania.

„Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului a fost sesizata de catre DGASPC Maramures in datele de 23 si 26 august cu privire la situatia a patru copii, cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani, pentru care DIICOT Maramures a solicitat plasament in regim de urgenta, datorita faptului ca existau suspiciuni de victime ale traficului de minori. Faptul ca autoritatea respectiva avea o autorizare de functionare, sau acreditare din partea AJPIS (Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Maramures, n.r.), asa cum era legislatia atunci, nu inseamna ca ei nu trebuiau sa respecte ulterior tot ceea ce inseamna drepturile omului”, a declarat Marius Budai.

Ministrul Muncii a precizat ca nu poate oferi mai multe informatii deoarece exista o ancheta in derulare, insa a subliniat ca parintii minorilor care ar fi fost abuzati sunt in drum spre Romania.

„Cu ajutorul colegilor din Ministerul Afacerilor Externe si din Ministerul Justitiei am luat legatura cu Ambasada Germaniei, care a luat legatura cu familiie copiilor, iar acestia se indreapta catre Romania. Este important de spus ca acesti copii au ajuns acolo in urma unor hotarari judecatoresti emise de o instanta din Germania. Eu am trimis Corpul de Control la AJPIS, care isi va incepe activitatea de control la Maramures joi dimineata”, a mai precizat Budai.

„In ceea ce priveste furnizorul de servicii, din informatiile primite de la DGASPC Maramures, reprezentantii Autoritatii Tutelare din Germania monitorizau plasamentul acestor copii prin vizite perioadice”, a completat ministrul.

Sursa: Mediafax

Citeste si Patru copii din Dambovita, batuti de tata, infometati si nespalati

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here