O lege care interzice avortul in aproape toate formele sale, la un pas de adoptare

O lege care interzice avortul in aproape toate formele sale este la un pas de adoptare. Senatul statului Alabama a votat o lege care interzice avortul in aproape toate formele sale, exceptie facand situatiile in care sarcina pune in pericol sanatatea mamei. Daca proiectul primeste aprobarea guvernatorului republican Kay Ivey, ar deveni cea mai severa lege din Statele Unite. Demersul face parte dintr-un efort intreprins de mai multe state americane de a determina Curtea Suprema a SUA sa reanalizeze dreptul constitutional al femeii la avort.

Vezi si O tara vrea sa interzica avortul de la prima bataie a inimii fatului

Legea a fost deja aprobata in Camera Reprezentantilor din Alabama si ajunge astfel pe masa guvernatorului Kay Ivey care nu a comentat cu privire la decizia pe care o va lua, insa este cunoscuta pana acum ca o persoana care s-a opus cu fermitate avorturilor. Dupa ce a fost adoptata cu 25-6 voturi, legea ar intra in vigoare la sase luni dupa ce va fi semnata de guvernator. Mai multe organizatii americane au anuntat ca vor contesta in justitie noua lege.

Legi care limiteaza dreptul la avort au fost introduse in acest an in 16 dintre cele 50 de state americane. Patru dintre aceste legi interzic avortul din momentul in care pot fi detectate bataile inimii la embrion. Legea din Alabama merge chiar mai departe interzicand avorturile in orice moment. Cei care vor face avort vor comite o infractiune si vor fi pasibili de o pedeapsa cuprinsa intre 10 si 99 de ani de inchisoare. Legea nu prevede pedeapsa pentru femeia care sufera interventia de intrerupere de sarcina.

Senatul din Alabama, dominat de reprezentanti republicani au respins un amendament al democratilor care ar fi permis avorturi pentru femeile si fetele ramase insarcinate in urma violului sau al incestului. Activistii anti-avort stiu ca legile pe care le impun vor fi contestate in justitie, decizii ale curtilor judecatoresti blocand deja legi adoptate pe aceasta tema in statele Kentucky si Iowa.

Suporterii legii din Alabama sustin ca dreptul la viata al unui copil care nu s-a nascut are prioritate in afara oricaror altor drepturi si isi propun sa testeze valabilitatea acestei idei, arata The Independent. Inalta Curte americana, compusa in prezent in majoritate din conservatori, ar putea sa schimbe deciza din cazul Roe vs. Wade, din 1973, care a stabilit pentru justitia din Statele Unite dreptul femeii la avort.

Citeste si Cauzele avortului spontan: ce probleme pot provoca pierderea sarcinii

Georgia, Kentucky, Mississippi si Ohio au interzis in acest an avortul din momentul in care medicul poate detecta bataia de inima intr-un embrion. Cei care se opun acestei formule sustin ca activitatea cardiaca a unui embrion poate fi detectata chiar si la sase saptamani de sarcina, chiar inainte ca o femeie sa isi dea seama ca este insarcinata. Organizatia Medici pentru Sanatatea Reproducerii (Physicians for Reproductive Health) au aratat ca o interzicere totala a avorturilor ar putea sa aiba efecte dezastruoase pentru sistemul de sanatate.

“Medicii nu vor mai fi dispusi sa ii ajute pe pacientii care au nevoie, chiar si atunci cand sarcina afecteaza sanatatea pacientului sau ii pune in pericol viata, de frica de a nu intra sub incidenta legii”, a declarat Yashica Robinson, membra a consiliului de conducere al organizatiei.

Si Organizatia Nationala pentru Femei (National Organisation for Women- NOW) a calificat legea drept neconstitutionala.

“E un demers clar de a strange sprijin politic pentru candidatii care vor veni cu platforme anti-avort la alegerile viitoare si functioneaza ca o amenintare directa la adresa sanatatii femeilor, a independentei lor si a dreptului de a-si cauta fericirea”, au argumentat cei de la NOW.

Actrita si activista Alyssa Milano a cerut sa se declanseze o greva sexuala folosind formula #SexStrike pe retelele sociale ca raspuns la campaniile impotriva dreptului la avort, pledand ca femeile sa refuze sa faca sex cu barbati ”pana cand ne vom recapata independenta corporala”, arata Reuters.

Citeste si Cine e de vina pentru numarul mare de avorturi?

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here