Noi ateliere gratuite de programare pentru elevi

Noi ateliere gratuite de programare pentru elevi vor fi organizate in cadrul CoderDojo Tech Academy, cea mai ampla miscare digitala nationala, care isi propune cresterea abilitatilor digitale prin invatarea de limbaje de programare in randul elevilor cu varsta cuprinsa intre 8 si 14 ani.

Vezi si Video-learning for education, la Liceul Teoretic ,,Marin Preda”

Desi traim intr-o lume in care tehnologia avanseaza intr-un ritm extrem de alert, cele mai recente date cu privire la progresul Romaniei in directia unei economii si societati digitale ne plaseaza pe ultima pozitie intre cele 28 de state membre ale UE. Cu toate ca sectorul TIC (Tehnologiile informatiei si comunicatiilor) este responsabil pentru 6-7% din PIB-ul Romaniei, la nivelul absolventilor de facultati din domeniul stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii (STEM), Romania se afla pe locul 20, iar numarul acestora este in scadere fata de 2016 – de la 16,6% la 14,4%, in timp ce media europeana este de 19,1%.

Realitatea demonstreaza ca este loc de crestere in domeniul educatiei digitale in Romania si nevoia de investitie in educatia digitala este esentiala pentru a pregati elevii sa treaca pragul de utilizator al tehnologiei catre cel al creatorului digital.

CoderDojo Tech Academy

A fost lansat programul CoderDojo Tech Academy, care va include peste 21 000 de ore de programare si va pregati 1 620 de elevi din 7 judete in limbaje de programare diverse precum: Scratch, Java Script, Phyton, HTML&CSS&Java Script, C++, utilizand platforme create special pentru copii: Scratch, Minecraft Education Edition, Khan Academy. Toate acestea se vor intampla in urmatorii 2 ani.

Prin intermediul proiectului CoderDojo Tech Academy, organizatorii isi dores sa construiasca comunitati CoderDojo locale, care sa includa profesori, specialisti IT, parinti, scoli, autoritati locale care sa inspire si sa educe cat mai multi tineri sa invete gratuit limbaje de programare. Prin participarea la atelierele de programare, elevii invata intr-un mediu informal si colaborativ, sunt ghidati de mentori voluntari si devin mai creativi, mai curiosi, exersandu-si abilitati diverse precum vorbitul in public si lucrul in echipa.

Acest demers inspirational va fi construit pe un model replicabil, astfel incat un numar cat mai amplu de scoli, traineri voluntari, parinti si companii sa se implice in proiect, pentru a avea cat mai multi elevi care sa beneficieze in urmatorii ani de ateliere CoderDojo.

In prezent, exista CoderDojo-uri in Bucuresti, Brasov, Timisoara, Cluj, Alba Iulia, Oradea, Pitesti.

CoderDojo Tech Academy este un proiect al CoderDojo Bucuresti in parteneriat cu Scoala de Valori, parte din programul Alt Viitor, un proiect educational sustinut de Microsoft Romania.

Citeste si Copiii, incurajati sa-si spuna parerea pe U-Report! Smiley, unul dintre sustinatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here