Indexarea alocatiilor platite de statul austriac copiilor romani, contestata

Decizia privind indexarea alocatiilor platite de statul austriac cetatenilor UE ai caror copii se afla in statele de origine a fost adoptata de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 si a intrat in vigoare la inceputul anului 2019. Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni a anuntat ca trateaza cu prioritate situatia cetatenilor romani care sunt afectati de decizia prin care care autoritatile de la Viena reduc alocatiile copiilor cetatenilor europeni care lucreaza in Austria, in functie de statul de rezidenta al copiilor. Ministerul contesta aceasta decizie sustinand ca si romanii au acelasi obligatii ca cetatenii din statele unde muncesc si merita sa aiba si aceleasi drepturi ca acestia.

Vezi si Comisia Europeana ar putea sanctiona Austria din cauza legii alocatiilor copiilor est-europeni

Integrarea romanilor de peste hotare in statele unde au ales sa se stabileasca si sa munceasca, precum si nediscriminarea acestora au reprezentat in permanenta o prioritate in intrevederile si discutiile bilaterale pe care ministrul Natalia-Elena Intotero le-a avut cu autoritati centrale si locale din statele europene, inclusiv Austria. Ministrul pentru Romanii de Pretutindeni a insistat, cu fiecare ocazie, la fiecare intrevedere cu oficialii din statele UE, asupra necesitatii ca romanii sa fie cat mai bine integrati si sa aiba aceleasi drepturi si obligatii ca cetatenii din tarile de resedinta. Demnitarul a solicitat, in acest sens, sprijinul autoritatilor centrale si locale din statele membre.

Ministrul considera ca aceasta indexare a alocatiilor nu reflecta principiul egalitatii si al nediscriminarii,  valorile comune pe care este fondata Uniunea si nici principiul “Uniti in diversitate” pe care s-a consolidat proiectul european.

,,Vorbim despre o lege care ii afecteaza nu doar pe romani, ci si pe cetatenii altor state din Uniune. Asadar, este o problema la nivel european ce trebuie abordata la nivel european si, in acest sens, avem incredere in institutiile si mecanismele Uniunii Europene. Totodata, in cadrul reuniunilor pe care Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni le va organiza in marja detinerii de catre Romania a presedintiei Consiliului Uniunii Europene, vom avea, cu siguranta, pe agenda situatia din Austria. Romanii din diaspora oricum sufera pentru ca sunt departe de copii, de familii, de tara. O lege precum cea intrata acum in vigoare in Austria nu face decat sa le ingreuneze si mai mult situatia. Romanii au acelasi obligatii ca cetatenii din statele unde muncesc. Merita sa aiba si aceleasi drepturi ca acestia”, a declarat ministrul pentru Romanii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

Citeste si Alocatiile copiilor romanilor care lucreaza in Austria, in pericol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here