Guvernul vrea sa creasca sumele pentru finantarea educatiei cu cel putin 15% anual

Guvernul a aprobat un memorandum privind un acord semnat cu Federatiile Sindicale Reprezentative din Invatamant, prin care Executivul se angajeaza sa ia masuri pentru sprijinirea educatiei, cum ar fi cresterea sumelor pentru finantarea acestui domeniu cu cel putin 15% anual.

Citeste si: Ecaterina Andronescu vrea o noua lege a Educatiei si propune introducerea bacalaureatului diferentiat

La finalul sedintei solemne a Executivului care a avut loc  la Alba Iulia, premierul Viorica Dancila a semnat un acord cu liderii Federatiilor Sindicale Reprezentative din Invatamant, respctiv Anton Hadar, presedintele Federatiei Nationale Sindicale Alma Mater, Simion Hancescu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, si Marius Nistor, presedintele Sindicatului din Invatamant Spiru Haret, informeaza Executivul.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, spune ca ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, s-a angajat ca vor exista bani pentru cresterea veniturilor alocate Educatiei, precizand ca majorarile sunt necesare. Andronescu a fost intrebata dupa ce a participat la sedinta solemna a Guvernului, de unde vor fi bani pentru cresterea veniturilor alocate Educatiei. „Discutiile acestea au fost fara indoiala cu ministrul Finantelor si ministrul Finantelor s-a angajat ca o sa avem bani sa respectam angajamentele. Angajamentele acelea sunt si ele esalonate in timp. Nu se dau toate resursele deodata, insa trebuie sa recunosc, suportul financiar e important, efortul financiar e important pentru acest acont”, a raspuns ministrul Educatiei.

Ministrul Educatiei a precizat ca isi doreste, in afara banilor alocati pentru profesori, un accent mai serios pe continutul procesului de invatamant si pe cresterea performantei.

Potrivit comunicatului de presa al Guvernlui, acordul are in vedere urmatoarele masuri in domeniul educatiei:

„Cresterea sumelor destinate finantarii educatiei cu cel putin 15% anual, comparative cu bugetul anului precedent, astfel incat sa se ajunga la cel putin 6% din PIB;

Devansarea cresterii salariale prevazute pana in anul 2022, pana la data de 1 septembrie 2020;

Acordarea a doua salarii brute pe an pentru dezvoltarea personala si materiale didactice;

Acordarea unei sume de pana la 5000 euro pentru achizitia si modernizarea unei locuinte, precum si cumpararea terenului necesar constructiei, pentru personalul didactic din mediul rural;

Acordarea unei garantii de stat de 80% pentru creditele luate in vederea achizitionarii unei locuinte;

Acordarea unei prime de instalare in cuantum de trei salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizeaza in mediu rural;

Cadrelor didactice cu o vechime efectiva in invatamant de minimum 30 de ani, li se acorda la pensionare sase salarii medii brute pe economie;

Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul caruia toate universitatile sa poata demara/ finaliza proiecte de investitii;

Construirea a cel putin 1000 de gradinite cu program sportiv.”

Guvernul s-a reunit in sedinta solemna la Alba Iulia, cu prilejul celebrarii Centenarului.

Sursa: Mediafax

Citeste si: In opt ani, costurile ascunse ale educatiei s-au dublat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here