Copil, ranit la cap, plimbat ore in sir la spitale

Un copil, in varsta de 4 ani, ranit la cap, a fost plimbat ore in sir la spitale. Parintii sunt nemultumiti ca nu s-a intervenit la timp cu un elicopter SMURD, astfel ca baiatul a fost transportat cu ambulanta intai la Targu Neamt, apoi la Piatra Neamt, iar de aici, la Iasi, unde va fi operat.

Vezi si Mamelor le este frica sa vorbeasca despre abuzurile de la nastere

Copilul de 4 ani s-a accidentat grav la cap, in timp ce se afla pe partia pentru sanii de la Durau, din comuna Ceahlau, judetul Neamt. Dupa ce, in punctul de prim-ajutor, a fost solicitata o ambulanta la 112, tatal copilului a pornit cu masina in intampinarea echipajului medical, deoarece acesta intarzia. Ambulanta a preluat copilul de la Ceahlau si l-a transportat prima data la Targu Neamt. Cum aici nu exista computer tomograf, copilul a fost dus, apoi, la Piatra Neamt pentru investigatii.

Dupa doua ore de analize la Piatra Neamt, medicii au decis sa trimita copilul la Iasi, la Spitalul de Neurochirurgie, deoarece era nevoie de interventie chirurgicala.

Parintii spun ca totul a durat mai bine de 6 ore, de la momentul accidentului si sunt nemultumiti ca nu s-a chemat de la inceput un elicopter SMURD care sa duca baiatul la Iasi.

,,Prima data au zis ca au intarziat o gramada sa sune medicii care au facut computerul tomograf. Doctorul care s-a ocupat de caz a zis ca <Stati, domnule, ca sunt niste proceduri, sa astept sa-mi aduca mie hartiile scrise>. Dura sa le redacteze. Acestia, care au facut computerul tomograf, au zis ca puteau sa le transmita electronic la Iasi, nu este asta problema. In fine, a durat. (…). Am pierdut o ora pana la Piatra, o ora intors spre Iasi, plus doua ore petrecute la Piatra Neamt sunt 4 ore si 6 ore si jumatate de cand s-a petrecut accidentul. (…) Ei si-au indeplinit procedura si protocoalele lor, dar mie mi se pare ca se putea un pic mai repede daca ne trimiteau direct la Iasi, ei stiind ca probabil nu au anestezist la Piatra, de asta nu fac interventii acolo (…). Si acum sa vedem ce se mai poate face la Iasi”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Doru Mihai Barnea, tatal copilului.

Acesta a solicitat un elicopter SMURD, pentru a prelua copilul, insa, spun el, s-a lovit de un refuz, deoarece nu mai existau conditii climatice si era deja noapte.

,,Prima data au zis ca vine, apoi n-a mai venit. Sau prima data, ca s-au hotarat sa anunte, si apoi nu mai stiu exact. (…) Ca nu aveau disponibil sau ca la momentul la care au sunat probabil nu mai erau conditiile climatice potrivite (…) si ar fi fost pericol. Dar daca sunau mai devreme poate ar fi fost conditii climatice suficiente”, a mai spus tata copilului.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX purtatorul de cuvant SMURD Iasi, Diana Cimpoiesu, a declarat ca nu a existat nicio solicitare la dispeceratul din Iasi pentru a trimite elicopterul SMURD.

,,Nu exista solicitarea la dispeceratul din Iasi, iar elicopterul SMURD de la ora 10 nu mai este disponibil, este la revizie la fabrica la Brasov. (…) Copilul a fost transportat cu echipajul terestru. Nici nu s-a facut solicitare si nici nu este stare de zbor disponibila. Prin decizia celor de la aviatie, la un numar de ore, este obligatoriu sa se faca revizia. Elicopterul SMURD Iasi a plecat dimineata la ora 10 sa faca revizie”, a declarat Diana Cimpoiesu.

Si secretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, ca elicopterul SMURD de la Iasi este la revizie tehnica, iar un alt elicopter nu a putut fi trimis pentru ca la Neamt nu se poate ateriza in cursul noptii.

Citeste si Cum gestioneaza criza de astm copilul bolnav si parintele acestuia

,,Elicopterul de la Iasi este la Brasov pentru revizie. Din cauza asta nu este elicopter in zona, iar altul nu s-a putut trimite din cauza orei, pentru ca la Neamt nu are cum sa aterizeze in cursul noptii. (…) Toate celelalte elicoptere erau ocupate, nu refuzam cazuri. Daca s-a facut solicitarea si elicopterul este la revizie cel mai apropiat este la Mures si probabil ca elicopterul de la Mures fie a fost ocupat, fie nu a putut sa treaca muntii catre Neamt, pentru ca pana la Neamt sunt niste munti de trecut, depinde ce problema au avut, desi se poate verifica. Nu exista refuz de cazuri, nu se refuza cazuri”, a spus Arafat.

Intrebat daca elicoptere SMURD nu efectueaza zboruri pe timpul noptii, Raed Arafat a raspuns ca acestea zboara doar in orasele unde sunt platforme autorizate de aterizare pe timp de noapte.

,,Zboara dar nu in orase care nu au platforme autorizate de aterizare noaptea si Neamtul nu are”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.

La ora transmiterii acestei stiri, copilul de 4 ani a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi, cu ambulanta, si, cel mai probabil, va fi operat, dupa ce medicii ii vor mai face investigatii.

Vezi si Protest: Parintii copiilor cu dizabilitati si adultii cu dizabilitati ies in strada

Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here